„Vreau să vă aduc aminte de tot circul făcut de președintele Iohannis cu desemnarea premierului și de dosarele scoase rapid de la sertar de unii procurori marionetă. Știam că nu vor urma zile simple și, din ce am văzut, iată că această impresie s-a confirmat, din păcate. Eram și suntem într-o luptă împotriva statului paralel. Mesajul meu este că suntem pe un drum bum. Suntem mai aproape de cele două obiective majore: apărarea drepturilor și libertățile fundamentale și bunătarea românilor”, a spus Călin popescu Tăriceanu.
„Am promis românilor că vom veni cu un pachet de legi care vor întări statul de drept și nu statul de drepți. Românii nu mai vor să fie ascultați abuziv, nu mai vor să fie abuzați de cozile de topor ale statului paralel”, a mai spus Tăriceanu, adăugând că noile legi ale justiției sunt o „lovitură dată statului paralel”.
Șeful ALDE l-a lăudat pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru cererea de revocare a Laurei Codruța Kovesi, comentând că președintele Klaus Iohannis își „va semna sentința” când va anunța că nu o va revoca pe șefa DNA.
„Raportul ministrului Justiției a dat lovitura de grație pentru toți acei procurori care cred că abuzurile împotriva cetățenilor pot fi tolerate, reprezintă un avertisment serios pentru toți în frunte cu procurorul șef al DNA. Ziua în care președintele va ieși în conferință de presă să anunțe că nu o va revoca pe Kovesi își va semna sentința, nu va mai câștiga al doilea mandat”, a spus Tăriceanu.
Liderul ALDE l-a acuzat, totodată, pe șeful statului că nu reprezintă interesele românilor în Europa. „Președintele ori nu înțelege, ori se face că nu înțelege că există competiție între statele UE. (…) S-a făcut preș în fața omologului său francez punând interesele Franței deasupra intereselor României”, a spus Tăriceanu.