Locul preferat de Iohannis pentru a schia. Președintele României a fost aici de cel puțin patru ori în această iarnă

Locul preferat de Iohannis pentru a schia. Președintele României a fost aici de cel puțin patru ori în această iarnă
Publicat: 10/03/2018, 18:01
Actualizat: 02/10/2018, 18:58

Șeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aștepta să urce cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Șureanu, unde altitudinea maximă depășește 2.000 de metri.

Iohannis a fost îmbrăcat într-un costum de schi negru cu portocaliu, fiind surprins într-o fotografie în timp ce râdea. Imaginea a fost postată ulterior pe Facebook.

„Companie selectă la schi… Hello, Mr. Iohannis! LE (later edit – n.r.): S-a așezat, evident, la coadă. (Și schiază foarte, foarte bine!)”, a scris turistul pe Facebook.

Ulterior, surse oficiale au confirmat pentru corespondentul MEDIAFAX că Iohannis s-a aflat la Șureanu.

Președintele a mai fost fotografiat pe pârtiile de la Șureanu în 6 și 27 ianuarie, respectiv în 17 februarie. Zona este una preferată de acesta pentru practicarea sportului de iarnă.

Pe Domeniul Schiabil Șureanu zăpada este foarte bună și foarte multă, astfel că sezonul de schi continuă.

Masivul Șureanu se află în extremitatea sudică a județului Alba, aproape de limita cu județele Vâlcea și Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din nouă pârtii care însumează 11 kilometri.

Amenajarea pornește de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potențial pentru schi în afara pistei.

Domeniul Schiabil din Munții Șureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiții private. Aici există asistență Salvamont, școală de schi și snowboard, centre de închiriere, restaurante și câteva unități de cazare.

Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704).

Distanța de la Sebeș este de 82 de kilometri și poate fi parcursă în circa două ore.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor