La așa oameni, așa Congres: Extraordinar!

La așa oameni, așa Congres: Extraordinar!
Publicat: 10/03/2018, 21:08

„Vreți să (mai) fiu președintele vostru?”, a întrebat Dragnea, Congresul. „Daaa!”, i-a răspuns acesta. Și atunci, președintele a băut, în cinstea sa, un pahar cu apă…

Astăzi, reduta a fost apărată, la fel, cu brațe și minți de oțel, și la exterior, dar și la interior.

La 28 de ani de la baricada ridicată de Codrin împotriva lui Ceaușescu, România a demonstrat – și „cu ajutorul” fostului secretar general adjunct al PSD – că este, la o adică, un stat, pur și simplu, jandarmeresc, de vreme ce poliția, în timp ce jandarmii umflau manifestanții și-i „aruncau” în dube, undeva, în fața Sălii Palatului, se afla, și ea la protest, împotriva guvernului.

Pe cei mai tineri îi rog să mă creadă pe cuvânt. La niciun congres ceaușist, eu n-am văzut așa o desfășurare de forțe (iar mitingurile de susținere se organizau la sfârșit, dincolo, în Piața Palatului).

Autovehicule militare nu se vedeau la „principală”, milițienii (în uniformă), relativ puțini, ca să nu bată la ochi, stăteau pe scările bisericii, iar a V-a, în consemn, se preumbla niznai, civil, vezi bine, prin față pe la Athenee, pe lângă blocul Turn sau chiar înăuntru, jos, în bar. Câțiva fumau, pe trotuar, pe Câmpineanu, defilând când în sus și când în jos, ca-n „Bivolul și coțofana”, calmi și tăcuți, precum orologiul Bibliotecii.

Ca să umpli, azi, sâmbătă, toată zona, cu jandarmi, să interzici circulația auto și la pas, a cetățenilor, în centrul Capitalei, nefiind pe meleag mai mult de 100-200 de protestatari, să reții cetățeni și să-i duci la secție că au strigat prea ascuțit în portavoce, să-i mai și amendezi cu câte 3000 de lei, eu cred că este foarte-foarte exagerat.

De cine se teme PSD, Dragnea și compania, când partidul lor e lumina? „PSD e România”, a spus Firea, într-un moment de derută social-democrată. Bine că s-a dat pe mute și n-a zis: „România e PSD”, că o băga Rotaru la „defăimarea țării”.

Iar dacă afară a fost răzmeriță, înăuntru a fost circ.

Într-o atmosferă emoționantă, de mare sărbătoare, cei patru disidenți, ce-au pus „țara PSD” pe jar – Ștefănescu-Rădulescu-Andronescu-Bănicioiu – s-au făcut de muștar.

Andronescu și Bănicioiu, care au sperat până în ultima clipă că se vor lupta cu Dăncilă pentru funcția de președinte executiv (naivul fost vice se lăuda vineri: „Am dovedit că buturuga mică răstoarnă carul mare!” – Doamne ferește…), s-au pregătit cu spiciuri disidente, cu pilde, cu reproșuri și cu o farsă într-un singur act – după ce vorbesc ei în plen și le spun oamenilor ce cred despre „simulacrul lor de proces”, Bănicioiu să renunțe la candidatură în favoarea lui Andronescu și să-i ceară, simbolic, lui Dragnea să facă și el la fel și să lase o femeie-n loc.

Ei, și până să facă ei toate astea, Dragnea și cei 4000 de congresmeni o aleseseră, deja, pe Dăncilă pe post. Ceea ce i-a făcut pe comedianți să-și ia seama și să renunțe la a deveni și mai penibili, iar pe Firea să se-ntrebe prefăcut: „Nu știu ce s-a întâmplat cu disidența celor doi, pentru că au renunțat la vot”, sau cam așa ceva…

Sigur, n-au stat la fel lucrurile și cu revoluționarii de catifea, Ștefănescu-Rădulescu. Tandemul a intrat în finală cu Marian Neacșu, pentru secretariatul general, și a mâncat o bătaie la scor de neprezentare, vreodată, pe fața pământului.

Ceea ce nu l-a-mpiedicat pe „nervosul Codrin” – care, o zi înainte, mărturisea că-i vine „să-și rupă haina de pe el și să plângă” – să râdă, azi, cu niște participanți la simulacru.

Ei, la așa oameni, așa un Congres: Extraordinar!

P.S. Vă spun sincer că, dacă Dragnea nu i-ar fi păcălit, și azi, ca la carte, pe toți acești obedienți, mi-aș fi schimbat, radical, părerea despre el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...