„Un avion de luptă MiG-31 aparținând Forțelor Aerospațiale Ruse a efectuat un antrenament privind lansarea unei rachete balistice hipersonice, care face parte din sistemul aerian de înaltă precizie Kinzhal (n.r. – „Pumnalul”), într-o zonă prestabilită. Lansarea a avut succes, iar racheta hipersonică a lovit ținta desemnată de la sol. Caracteristicile de performanță și indicatorii de timp ai sistemului aerian de înaltă precizie Kinzhal au fost confirmate în timpul lansării rachetei hipersonice”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.
Potrivit armatei ruse, operațiunea privind testarea noului armament strategic a presupus peste 250 de zboruri de pregătire de la începutul acestui an.
„De la începutul anului, au fost efectuate peste 250 de zboruri, echipajul a fost instruit în diferite condiții meteorologice, zi și noapte”, a mai transmis Ministerul rus al Apărării, care a reiterat faptul că sistemul este unic în întreaga lume și nu poate fi combătut.
La 1 martie, în discursul despre Starea Națiunii din Duma de Stat, președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia deține arme hipersonice care asigură o invulnerabilitate la sistemele de apărare antirachetă și o rază de acțiune mai mare decât în cazul altor rachete balistice.