Finanțatorul clubului PAOK a pătruns pe teren înarmat după ce golul lui Fernando Varela a fost anulat, la scorul de 0-0, în derby-ul cu AEK Atena de duminică.
„Din poziția de lider, trebuia acum să ne apropiem de lider sau să-l depășim. Intrăm pe teren, jucăm un meci echilibrat, noi marcăm în minutul 90, cei doi arbitri validează golul, urmează protestele celor de la AEK și nu știu ce s-a mai întâmplat de s-a anulat golul. A fost o nebunie totală. Golul a fost validat pentru 3-4 minute. Apoi, chiar nu știm ce s-a mai întâmplat. S-a creat senzația că golul ar urma să fie anulat, apoi a intervenit acel moment cu intrarea patronului pe teren.
Cei de la AEK au mers la vestiare, arbitrii au mers la vestiare, au fost multe discuții acolo, iar în final arbitrii au anunțat că meciul trebuie să se reia. Cei de la AEK au refuzat să intre pe teren, au vrut să afle decizia înainte de a intra pe teren. AEK n-a mai vrut să intre pe teren, justificând că, din motive de securitate, nu mai pot juca meciul.
Sunt 100% alături de patronul meu, este un om cu mult bun simț. Pot să vă spun că este un om care a investit zeci de milioane în fotbal și a vrut ca echipa lui să câștige meciurile doar pe teren, nu în alte părți”, a spus Răzvan Lucescu, pentru Telekom Sport.
Guvernul de la Atena a decis, luni, suspendarea pe termen nelimitat a campioantului de fotbal din Grecia, după incidentele de la meciul dintre PAOK Salonic și AEK Atena, meci întrerupt în minutul 90, după ce reușita lui Varela a fost anulată.
Fostul fundaș al echipei FCSB a înscris cu o lovitură de cap în minutul 90, Paschalakis a fost învins, dar peste minge a sărit brazilianul Mauricio, înainte ca aceasta să intre în plasă. Inițial a fost validat golul, dar mai apoi asistentul a intervenit și i-a comunicat centralului că a fost ofsaid. Mauricio era în afara jocului, dar nu se afla pe direcția portarului Paschalakis, deci nu l-a influențat pe acesta. După ce golul a fost anulat, totul s-a transformat într-un haos general.