Prima pagină » Economic » Decizie fără precedent a BNR. Banca Națională anunță oficial că „se opune intenției grupului ungar OTP de a achiziționa Banca Românească”. Motivele hotărârii, secrete

Decizie fără precedent a BNR. Banca Națională anunță oficial că „se opune intenției grupului ungar OTP de a achiziționa Banca Românească”. Motivele hotărârii, secrete

Decizie fără precedent a BNR. Banca Națională anunță oficial că „se opune intenției grupului ungar OTP de a achiziționa Banca Românească
Detalii pe Gândul.

Uzual, BNR nu comunica niciodată aceste decizii, nici de aprobare, nici de respingere. Într-un comunicat dat publicității joi, BNR nu dezvăluie motivele pentru care a respins această achiziție, susținând că informațiile obținute în cursul exercitării atribuțiilor centrale în domeniul autorizării, reglementării ș supravegherii prudențiale a instituțiilor de credite, sunt considerate secret profesional și implică respectarea obligațiie corelative de păstrare a confidențialității, putând fi dezvăluite numai în condițiile expres prevăzute de lege.

„Banca Națională a României informează că în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea 227/2007, al Regulamentului BNR nr 6/2008 privind începerea activității și modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, precum și al Regulamentului BNR nr 11/2007 privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, se opune intenției OTP Bank România SA de a achiziționa o participație calificată directă (în proporție de 99,28%), respectiv intenției OTP Bank Nyrt. de a achiziționa o participație calificată indirectă (în proporție de 99,28%), din capitalul social și drepturile de vot ale Băncii Românești SA Membră a Grupului National Bank of Greece”, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

„Reiterăm faptul că, potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, informațiile obținute în cursul exercitării atribuțiilor băncii centrale în domeniul autorizării, reglementării și supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit sunt considerate secret profesional și implică respectarea obligației corelative de păstrare a confidențialității, putând fi dezvăluite numai în condițiile expres prevăzute de lege”, menționează BNR.

La data de 18 decembrie 2017, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care OTP Bank România urma să cumpere Banca Românească SA și unele active deținute de aceasta pe piața locală.

Banca Românească este membră a Grupului National Bank of Greece. Activele românești ce fac obiectul tranzacției sunt aferente sucursalei din Londra, respectiv ale filialei din Malta aparținând National Bank of Greece SA.

Autoritatea de concurență a evaluat operațiunea din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurențiale. „Analiza arată că achiziția nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței pe piața națională sau pe o parte a acesteia”, menționa, într-un comunicat, Consiliul Concurenței.

Pentru a demara procesul de integrare, OTP mai avea nevoie și de avizul BNR.

În luna iulie 2017, OTP Bank România a semnat un acord cu National Bank of Greece pentru achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni (99,28%) al Băncii Românești în luna. Finalizarea tranzacției era estimată în vara trecută de grupul OTP pentru începutul anului 2018.

La finalul anului 2016, OTP Bank avea o cotă de piață de 2,09%, ocupând locul 11 în topul după active, în timp ce Banca Românească ocupa poziția 14, cu o cotă de piață de 1,62%. După achiziția Băncii Românești, OTP ar avea o cotă de piață de circa 4%, intrând în top 10 cele mai puternice bănci locale, posibil pe locul opt.

OTP Bank a mai trecut prin două achiziții în România, în 2014, când a preluat subsidiara locală a portughezilor de la Millennium, dar și în 2000, la intrarea pe piața locală, când a preluat Robank.

Grupul maghiar nu exclude alte achiziții pe plan local, însă numai după integrarea Băncii Românești, având ca obiectiv o cotă de piață de 7-8% pe termen mediu în România.

Citește și