Scrisoarea pe care Dăncilă i-a trimis-o lui Meleșcanu, după ce Dragnea a sesizat că e ceva în neregulă la MAE. „Voi face o evaluare foarte clară și se va ajunge la anumite concluzii”

Scrisoarea pe care Dăncilă i-a trimis-o lui Meleșcanu, după ce Dragnea a sesizat că e ceva în neregulă la MAE. „Voi face o evaluare foarte clară și se va ajunge la anumite concluzii
Publicat: 17/03/2018, 19:05

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat, sâmbătă, ca a primit scrisoarea premierului Viorica Dăncilă privind începerea evaluării amdasadorilor, afirmând că toate misiunile diplomatice vor fi evaluate, la fel și George Maior și că evaluarea vizează sarcinile care revin fiecărei ambasade.

„Nu există nicio listă de ambasadori, nici primul, nici al doilea, este vorba de o cerere pentru evaluarea activității ambasadelor și asta înseamnă implicit și a șefilor de misiuni care răspund de activitatea diplomatică în exterior. E o chestiune care la noi se face anual, fiecare ambasada la sfârșitul anului transmite un raport de activitate în decursul lunii ianuarie și pe această bază cererea doamnei prim-ministru a fost de a face o evaluare foarte clară a modului în care s-au desfășurat activitățile în oficiile diplomatice, urmând ca după aceea să se ajungă la anumite concluzii”, declarat Teodor Meleșcanu, într-o intervenție la Antena 3.

Întrebat dacă dezvăluirile privind implicarea SRI în formarea guvernelor și în dosarele din justiție ar justifica retragerea lui George Maior, Meleșcanu a afirmat că evaluarea nu poate viza decât activitatea diplomatica acestuia.

„Din punctul meu de vedere singur lucru pe care pot să îl fac este să evaluez activitatea în postura de șef de misiune a oricărei persoane și nu aspecte care au vizat activitatea sa anterioară. Evaluarea se face strict pe nivelul modului în care se îndeplinesc sarcinile care revin fiecărei ambasade”, a răspuns Meleșcanu.

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că nu a văzut ultima evaluare a ambasadorului George Maior.

„Nu, nu am văzut această evaluare. Noi acum evaluăm anul 2017. Nu pot să vă spun evaluările precedente fiindcă nu îmi începusem mandatul. Dar acum facem această evaluare pe absolut toate oficiile diplomatice ale României”, a spus Meleșcanu.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, luni, ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu (ALDE), o analiză din care să reiasă ce avantaje a adus statului român fiecare șef de misiune diplomatică sau atașat comercial, dar și o propunere de ambasador pentru Israel.

„Astăzi (luni – n.r.) o să vorbesc cu dl. Tăriceanu. În această perioadă nu am discutat despre acest subiect (evaluarea Guvernului în coaliția de guvernare – n.r.). O să discutăm să vedem când facem o coaliție în perioada următoare, coaliție la care eu aștept să primim de la Ministerul de Externe (condus de vicepreședintele ALDE, Teodor Meleșcanu – n.r.) o analiză din care să înțelegem, noi și primul ministru, ce avantaje a adus statului român fiecare șef de misiune diplomatică sau atașat comercial. O politică externă care nu poate fi măsurabilă prin efectele pozitive pe care le aduce statului român sau prin dimensiunea economică pe care trebuie să o abordăm cu foarte multă atenție și determinare nu este o politică eficientă”, a declarat Liviu Dragnea.

El a mai spus că așteaptă de la MAE „cât mai repede” propunerea de ambasador în Statul Israel.

„Este mai mult de un an de când România nu are ambasador în Israel și nu este în regulă absolut deloc”, a adăugat președintele PSD.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Maurice Jarre, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de film. Tatăl muzicianului Jean...