Motivul pentru care un brancardier s-a ales cu dosar penal. Sesizarea a fost făcută de familia unei minore

Motivul pentru care un brancardier s-a ales cu dosar penal. Sesizarea a fost făcută de familia unei minore
Publicat: 18/03/2018, 17:59
Actualizat: 19/03/2018, 13:08

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Meteș, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că bărbatul a fost audiat, cercetările fiind coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

„Polițiștii au deschis dosar penal pe numele unui brancardier al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Bărbatul a fost audiat de polițiști, cercetările fiind coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Acesta este acuzat că ar fi agresat sexual o fetiță de 13 ani, internată la unitatea medicală. Sesizarea a fost făcută de către unul dintre membrii familiei fetiței”, a spus Meteș.

Directorul interimar al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, Vasile Pop, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că a fost declanșată în acest caz și o anchetă internă a unității medicale.

„Nu avem, deocamdată, confirmat nimic, cercetarea este în curs. Brancardierul este angajat pe Secția de Chirugie Pediatrică și am luat măsura de a nu-l mai lăsa la patul bolnavilor”, a spus Pop.

Potrivit acestuia, bărbatul are în jur de 40 de ani și nu au mai fost semnalate astfel de acuzații la adresa sa.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...