Un tânăr actor, care a jucat în două filme de Oscar, a făcut un anunț tulburător. „Puterea celor din jur îmi aduce speranță”

Un tânăr actor, care a jucat în două filme de Oscar, a făcut un anunț tulburător. „Puterea celor din jur îmi aduce speranță
Publicat: 19/03/2018, 15:55

Irrfan Khan, care a jucat, printre altele, în superproducțiile „Viața lui Pi/ Life of Pi” și „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”, a transmis o declarație după mai multe săptămâni de speculații privind starea sa de sănătate, scrie Mediafax.

Actorul spune că a fost foarte afectat după ce a aflat diagnosticul, „dar dragostea și puterea celor din jur i-au adus o rază de speranță”. Acesta a adăugat, pe platforma online Twitter, că, în ciuda denumirii tumorii, nu suferă de cancer la creier, așa cum s-a speculat. El a adăugat că părăsește India pentru a face tratament și va oferi mai multe detalii în viitor.

Actorul în vârstă de 51 de ani, care a jucat și alături de Tom Hanks în filmul din 2016 „Inferno”, este unul dintre starurile bollywoodiene recunoscute la nivel mondial. Tumorile neuroendocrine afectează celulele sistemului neuroendocrin difuz, putând să se dezvolte în tractul digestiv, pancreasul endocrin, celulele neuroendocrine din plămâni, bronhii și timus. Sunt tumori rare, cu o incidență anuală estimată la 3-6 cazuri la 1 milion de locuitori, iar majoritatea sunt maligne, potrivit presei de specialitate.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...