Prima pagină » Magazin » Chinezii vor lansa o „clonă de Smart”, care poate fi construită în doar trei zile, cu ajutorul unei imprimante 3D

Chinezii vor lansa o „clonă de Smart”, care poate fi construită în doar trei zile, cu ajutorul unei imprimante 3D

Chinezii vor lansa o „clonă de Smart
Detalii pe gândul

Automobilul cu două locuri este electric și aproape autonom, scrie brobible.com. LSEV a fost proiectat de producătorul auto italian XEV, care a dorit să reducă pe cât posibil costurile, timpul de manufactură și chiar numărul de piese utilizate, de la 2.000 la 57.

LSEV poate fi construit în doar trei zile și cântărește puțin peste 450 kg. Cu ajutorul imprimării 3D, costurile investiției au fost reduse cu 70%. LSEV a fost deja comandat de 7.000 de oameni și poate fi personalizat după dorințele clienților.

Aceștia pot printa mașina cu ajutorul companeii Polymaker Industrial. Clienții din Italia au comandat deja 5.000 de vehicule LSEV și alte 2.000 vor fi închiriate.

„Imprimarea 3D oferă beneficii nebănuite”, a declarat Stanley Lu, CEO-ul XEV. „Pentru a face un rezumat, vă spunem că mizăm pe libertatea creativității. Nu doar clienții, ci și opinia publică pot veni cu idei pentru dezvoltarea mașinii.

Investiția devine tot mai mică. Inventăm cel mai eficient mod de producție, nu doar pentru mașini, ci și pentru alte proiecte”.

„XEV este primul proiect real de producție în masă, care folosește imprimarea 3D”, a declarat dr. Luo Xiaofan, cofondatorul și CEO-ul companiei Polymaker. „Ce vreau să spun prin „real”? Există numeroase companii care folosesc imprimarea 3D pentru producție, dar niciunul nu are anvergura XEV”.

Mașina, care seamănă destul de bine cu un Smart ForTwo, va avea o viteză maximă de 70 km/h și o autonomie de 150 km, cu o singură încărcare a bateriei. LSEV va fi lansat anul viitor în Asia și Europa.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele