„Domnul Crin Antonescu – îmi aduc aminte că a fost la un astfel de eveniment. Mi se pare că a fost la ziua lui George Maior, dacă nu mă înșel. A fost extrem de… a stat 20 de minute și a plecat. Nu i-a plăcut, nu cred că se simțea în largul lui. Gândiți-vă că acolo erau toți șefii de instituții importante. Cred nu i-a plăcut atmosfera, așa l-am simțit eu. (…) Nu mai știu dacă a venit însoțit de cineva. Evenimentul acesta a avut loc la celebra vilă K2, pe bulevardul Primăverii. Acolo aveau loc aceste evenimente, unde am fost și eu prezent de mai multe ori. (…) Cred că acum este de notorietate că a fost și dumneaei la aceste evenimente (Laura Codruța Kovesi, n.r.) Nu vedeam nimic în neregulă în aceste întâlniri. Până la urmă, era un mijloc de a socializa mai multe categorii profesionale – fie că vorbim despre judecători, procurori, șefi de instituții, politicieni”, a declarat fostul președinte al ANI, Horia Georgescu, la TVR1.
Fostul președinte al ANI, Horia Georgescu, a fost condamnat, în luna februarie 2018, de Curtea de Apel București, la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul ANRP. Decizia instanței nu este definitivă.