„Salutare Națiune! Fiul tău Andrei a plecat dintre noi, a plecat așa cum a venit, ca o explozie care nu știe să ceară voie la nimic. Fiul tău Andrei a fost și fiu rispitor și cel mai blajin creștin. Fiul tău nu s-a temut să fie liber, să spună ce crede, să trăiască cum crede. Și-a iubit copiii, familia, și femeile, radio-ul, tv-ul, presa scrisă și online-ul, filmele și toate manifestările culturale inteligențe. Iubea și știința sau poate mai degrabă o respecta, nimic din ceea ce merita nu a scăpat neiubit de Andrei. Și da, știa să certe pe măsura iubirii sale, putea certa de la cel mai mic puradel până la tine, Națiune. Certa somând o schimbare, nu-i făcea plăcere, spera că ceilalți să înțeleagă, să evolueze, să crească, chiar și împotriva dorinței sau putinței lor. Așa era el, Națiune, fiul tău Andrei, iubitul meu bărbat, minunatul lor tata, și senzaționalul vostru coleg mai mare, dar nu atât de mare încât să fi trebuit să plece… Stătea prost cu răbdarea, s-a grăbit….