Boala care ucide un român la fiecare oră și despre care 9 din 10 pacienți nu știu că suferă. Medic: „Prognosticul este mai prost decât la majoritatea formelor de cancer”

Boala care ucide un român la fiecare oră și despre care 9 din 10 pacienți nu știu că suferă. Medic: „Prognosticul este mai prost decât la majoritatea formelor de cancer
Publicat: 24/03/2018, 19:58

Potrivit unui studiu al Societății Române de Cardiologie, după vârsta de 50 de ani, numărul de cazuri noi de insuficiență cardiacă crește exponențial până la vârsta de 85 ani, iar distribuția acestei boli pe sexe este aproximativ egală. Acest lucru se aplică și atunci când vine vorba despre distribuția în mediul rural și urban.

În ceea ce privește diferențierea pe criterii de vârstă, 4,7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă. Acest procent este echivalentul a jumătate din populația unui oraș cum este Bucureștiul sau populația din Cluj, Iași și Timișoara la un loc.

Aceste cifre conduc la un rezultat sumbru: în medie, 12 pacienți cu insuficiență cardiacă se internează în spitalele din România, iar peste un sfert dintre ele prezintă complicații și comorbidități severe. Totodată, peste o treime din pacienții spitalizați pentru insuficiență cardiacă au cel puțin două comorbidități asociate cu impact major în supraviețuire și calitatea vieții.

Mortalitatea cauzată de insuficiența cardiacă atinge și ea cote alarmante. În fiecare oră moare 1 bolnav de insuficiență cardiacă, adică 7.776 decese pe an în 2014, ceea ce înseamnă că aproximativ 1% din totalul anilor de viață pierduți în România prin deces prematur sunt cauzați de către insuficiența cardiacă.

Cele mai frecvente cauze ale insuficienței cardiace sunt:

  • infarctul miocardic
  • hipertensiunea arterială
  • diversele boli ale valvelor cardiace

Toți factorii de risc ai bolilor cardiovasculare, cum ar fi fumatul, diabetul zaharat, consumul excesiv de alcool, etc., duc în final la apariția insuficienței cardiace.

Riscul apariției insuficienței cardiace crește cu vârsta. Îmbătrânirea populației, aproape un sfert din populația României fiind peste 60 de ani, va determina creșterea prevalenței insuficienței cardiace.

O boală care întâmpină dificultăți de diagnostic și tratament la nivel național

În România, cazurile noi sunt raportate de către medicii de familie la nivel național dar, din cauză că această activitate nu este validată, există o tendință generală de subraportare. În 2017 s‐au internat în spitalele din România circa 344.000 de pacienți cu diagnosticul principal sau secundar de insuficiență cardiacă. Durata medie de spitalizare a cazurilor internate este de aproximativ 7 zile.

Conf. Dr. Ovidiu Chioncel, șef de secție în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”, avertizează că „una din trei persoane moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări. 7,4% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă mor în spital. 9 din 10 pacienți nu știu că suferă de insuficiență cardiacă”.

Un sfert dintre pacienții cu IC internați în spitalizare continuă în 2014 nu vor fi în viață în anul 2024

Pacienții cu IC au în general una sau mai multe afecțiuni asociate (comorbidități), ceea ce contribuie la complexitatea acestor cazuri atât din punct de vedere al schemei de tratament, cât și al monitorizării bolii.

Principala comorbiditate (60% dintre pacienți) în cazul pacienților spitalizați cu IC este hipertensiunea arterială, urmată de fibrilația atrială (35% dintre pacienți). Probabilitatea medie de supraviețuire peste zece ani a unui pacient cu insuficiență cardiacă este de 20%.

„Prognosticul este mai prost decât la majoritatea formelor de cancer, în condițiile unui tratament cu posibilități relativ limitate. În plus, insuficiența cardiacă implică utilizarea unor resurse importante din partea societății pentru tratamentul acestor pacienți și pentru reintegrarea lor socială” spune Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, medic primar cardiolog la Spitalul Universitar de Urgență din Bucuresti, Prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și președinte al Societății Române de Cardiologie.

Majoritatea cazurilor de insuficiență cardiacă externate din spital merg la domiciliu, unde urmărirea acestor pacienți este dificilă. În plus, programele de recuperare cardiovasculară lipsesc.

Ca atare, reinternările pentru insuficiență cardiacă sunt frecvente, crescând mult costurile. Acestea reprezintă o problemă importantă atât pentru spitalele din România, cât și pentru calitatea vieții acestor pacienți.

În contextul numărului tot mai crescut de persoane ce suferă de insuficiență cardiacă și al prognosticului sumbru al acestei afecțiuni, în România este necesară recunoașterea importanței majore a acestei patologii și crearea de programe pentru depistarea precoce, tratamentul modern și urmărirea evoluției acestor pacienți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar