După cinci ani de investigație și două zile de audieri la poliție, un judecător francez a decis că există suficiente dovezi pentru a-l pune sub acuzare pe Sarkozy, în vârstă de 63 de ani.
Președinte al Franței în perioada 2007-2012, Nicolas Sarkozy este acuzat de corupție pasivă, finanțare ilegală a campaniei electorale și ascunderea unor fonduri publice din Libia, din partea fostului dictator Muammar Gaddafi, ucis în octombrie 2011.
După audierile de la poliție, Nicolas Sarkozy s-a întors acasă, dar a fost plasat sub supraveghere printr-un ordin al instanței. Sarkozy a fost reținut marți la un sediu al poliției judiciare din Nanterre, o suburbie a Parisului, iar miercuri a fost interogat din nou.
Fostul președinte francez a respins toate acuzațiile și susține că mai mulți libieni încearcă să se răzbune pentru decizia sa de a trimite avioane de luptă franceze în Libia în timpul revoltei care s-a încheiat cu răsturnarea de la putere a lui Gaddafi în 2011.
Nicolas Sarkozy are la dispoziție șase luni pentru a contesta acuzațiile, apoi judecătorii vor trebui să ia o nouă decizie privind inițierea procesului.
În 2012, site-ul de știri francez Mediapart a publicat un document semnat de un fost demnitar libian care afirmă că regimul lui Muammar Gaddafi a acceptat în 2006 să finanțeze cu aproximativ 50 de milioane de euro campania prezidențială a lui Nicolas Sarkozy.
În noiembrie 2016, Ziad Takieddine, un om de afaceri franco-libian, a declarat că a intermediat transferul a cinci milioane de euro din Libia către Nicolas Sarkozy și Claude Gueant, fostul șef de cabinet și director de campanie al președintelui francez.