Trump, în mijlocul unui nou scandal sexual. Detaliile oferite de un fost model Playboy

Trump, în mijlocul unui nou scandal sexual. Detaliile oferite de un fost model Playboy
Publicat: 23/03/2018, 08:38
Actualizat: 17/04/2018, 00:50

McDougal, în vârstă de 46 de ani, susține că l-a întâlnit pe Trump în 2006 la reședința proprietarului revistei Playboy, apoi l-a însoțit pe miliardar în clădirea Trump Tower. La acea vreme, Trump era căsătorit de aproape doi ani cu modelul sloven Melania Knauss.

„Vă pot spune că ne-am văzut cel puțin de cinci ori pe lună, chiar mai mult. După ce am fost intimi, a încercat să mă plătească și nu am știut cum să reacționez la asta. Nu știu ce privire am avut, dar probabil a fost foarte tristă. I-am răspuns că nu sunt genul acela de femeie. Apoi el a spus . M-a rănit că m-a privit astfel. Nu știu dacă a mai fost și cu alte femei la acea vreme, dar eu credeam că sunt singura”, a spus Karen McDougal într-un interviu pentru CNN.

Întrebată de către jurnalistul Anderson Cooper dacă regretă această situație față de Melania Trump, McDougal a răspuns: „Ce poți să spui în afară de ? Nu aș fi vrut să fiu în locul ei. La un moment dat, mă simțeam atât de vinovată. Era ceva care săpa înăuntrul meu”.

Fostul model Playboy susține că președintele SUA a complimentat-o deseori comparând-o cu fiica lui cea mai mare, Ivanka Trump.

„Mi-a spus că sunt frumoasă ca ea și că sunt o fată inteligentă. A făcut destule comparații. Am auzit multe despre ea”, a mai spus McDougal pentru CNN.

Casa Albă a emis un comunicat în care respinge declarațiile lui Karen McDougal ca fiind neadevărate. Donald Trump nu a comentat deocamdată acest subiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?