PNL anunță că va ataca din nou la CCR Legile justiției: Sunt suficiente motive să ne vedem iar la Curte

PNL anunță că va ataca din nou la CCR Legile justiției: Sunt suficiente motive să ne vedem iar la Curte
Publicat: 26/03/2018, 13:40
Actualizat: 07/05/2018, 15:40

„PNL va ataca din nou la CCR (legile justiției-n.r.). (…) Au fost modificate în această procedură de reexaminare texte care nu au fost declarate neconstituționale de către Curte și care nu sunt într-o legătură directă (…) cu celelalte texte și drept urmare încalcă alte Decizii ale CCR și practica în materie. (…) Nu au aplicat cu corectitudine Decizia CCR pentru acele texte care au fost declarate neconstituționale. Au adăugat texte noi. Suficiente motive să ne vedem la CCR și, din nou, în această procedură de reexaminare”, a declarat deputatul PNL Ioan Cupșa, la finalul ședinței Comisiei speciale care a precedat ședința de plen a Senatului, for decizional pentru legile justiției.

Ioan Cupșa a criticat „graba și „superficialitatea” cu care au fost adoptate în Comisia specială legile justiției.

„Ședința Comisiei speciale de astăzi a fost de asemenea sub imperiul grabei și a superficialității, așa cum s-a desfășurat o bună parte ale acestei comisii speciale. (…) nu ni s-a comunicat până azi dimineață, la ora 10:00, niciunul dintre amendamentele care urmau a fi dezbătute. (…)”, a spus Cupșa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite