Polițistul Thomas Hooper a ajuns în fața judecății șefilor, după ce ar fi furat borcanul cu biscuiți al unui coleg. Se pare că acesta ar fi sustras mâncarea dintr-un recipient, cu intenția de a le împărți cu ceilalți și ulterior s-a oferit să cumpere un alt borcan de biscuiți, scrie dailystar.co.uk.
Costurile „anchetei” au ajuns la aproape 5.700 euro (5.000 lire sterline). Președintele consiliului a invocat costuri de 2.026 lire sterline, în timp ce altul a decis plata unor alte cheltuieli de 780.50 lire sterline. Mai mult, au fost plătit o stenografă – 369 lire sterlină și achitate alte costuri de judecată, în total 108 lire sterline.
O altă cerere de despăgubire a vizat suma de 1.728 lire sterline, iar Directoratul pentru Servicii Juridice a transmis o factură de 466 lire sterline, pentru serviciile prestate.
Naheed Asjad, președintele consiliului de bune practici din cadrul poliției, a recunoscut că opinia publică își va pune întrebări cu privire la costurile acestei investigații bizare.
Aceasta s-a adresat unui inspector: „Aveți un sergent, un inspector și un borcan cu biscuiți, care a dispărut și nu puteți face altceva decât să vă adresați Directoratului pentru Standardele Profesionale?”
Hooper, din cadrul secției Kingston, Surrey, a mai fost acuzat că a depășit viteza legală, în timp ce se afla la volanul dubei de poliție, folosind fără motiv semnalele luminoase.
Referitor la costurile investigației stranii, inspectorul responsabil a spus că „furtul este furt”. La rândul său, Charles Apthorp, reprezentantul Poliției Metropolitane, a spus că acesta a dat dovadă de „lipsă de integritate”.