Potrivit autorităților franceze, jurnalistul Rahim Namazov a fost grav rănit după ce a fost împușcat în spate, iar soția acestuia a murit imediat, fiind împușcată în cap.
Jurnalistul Rahim Namazov provine din Azerbaidjan și a fost exilat în Franța.
Potrivit unor surse, șapte focuri de armă au fost auzite în jurul orei locale 9.00 (ora României, 10.00).
Biroul procurorului din Toulouse a anunțat presa că „un cuplu a fost împușcat în Colomier”. Poliția judiciară va demara o anchetă.
Potrivit cotidianului Le Monde, Rahim Namazov, care se află în Toulouse din 2010, a primit mai multe amenințări cu moartea în Azerbaidjan, unde a fost închis o perioadă și ulterior exilat.
Într-un video postat în luna decembrie 2017, Namazov a declarat că a fost reținut după ce a publicat știri despre brutalitatea cu care erau tratați soldații din unitățile militare azere.
„Rahim Namazov este un jurnalist care a fost torturat și închis în țara lui și este un refugiat politic în Franța”, a declara primarul localității Colomiers, Karine Michelet-Traval, unde a avut loc incidentul.
„Credem că este vorba de o reglare de conturi”, a adăugat aceasta.
Potrivit agenției APA, Nazamov ar fi apărut în mai multe înregistrări audio și videouri în care ar fi insultat câțiva infractori din Azerbaidjan.