Prima pagină » Puterea Gândului » De ce n-au evreii cuvântul „tragedie”

De ce n-au evreii cuvântul „tragedie”

De ce n-au evreii cuvântul
Detalii pe gândul

Astăzi, 14 Nisan 5778, când soarele va dispărea din vârfurile copacilor, când primele trei stele se vor aprinde pe cer, începe seara de Seder, Ajunul Pesah-ului, Inima Sărbătorilor.

Zilele trecute, lordul Jonathan Sacks, fostul Rabin Șef al Congregațiilor Ebraice Unite din Commonwealthul britanic, le-a vorbit studenților săi de la University College din Londra despre Pesah, praznicul care amintește eliberarea din robia Egiptului.

„Rabbi Sacks: (…) Vreau să încep cu modul evreiesc de a spune o poveste. La Pesah, noi istorisim povestea poporului nostru. Există un mod evreiesc de a rosti o poveste? Răspunsul scurt e că eu cred că există. Și e foarte interesant. Priviți la toate lucrurile triste și tragice suferite de națiunea noastră. De la exil și sclavia din Egipt la Holocaust și mai departe. O mulțime de lucruri rele s-au petrecut. Care e cuvântul evreiesc pentru tragedie? Sunt și israelieni printre doi? Care e cuvântul evreiesc pentru tragedie?

Auditorul: Tragedie.

Rabbi Sacks: Exact. Tragedie e cuvântul evreiesc pentru tragedie. De ce? Fiindcă nu există nici un cuvânt evreiesc pentru tragtedie. Nici unul. Ceea ce e extraordinar, având în vedere toate lucrurile cumplite care ni s-au întâmplat. Avem cuvinte pentru relele care s-au întâmplat, avem pentru catastrofă. Avem pentru distrugere. Dar tragedie, în sensul etnic grecesc al lui Eschil și Sofocle, n-avem un cuvânt pentru asta. Și există un motiv. Pentru că tragedia nu e calea evreiască de a spune o poveste. Tragedia e legată de o idee greacă potrivit căreia, într-un fel sau altul, o carență în caracterul eroului va conduce inevitabil la rezultate proaste. Asta e ceea ce grecii numesc sau : inexorabilul, implacabilul, destinul orb. Nu poți învinge destinul. Dacă aveți acea carență de caracter, relele se vor petrece, mai ales dacă vă numiți Oedip. Evreii n-au avut un cuvânt pentru tragedie, în sensul acela grecesc, în  ciuda tuturor lucrurilor tragice care li s-au întâmplat, și există un motiv pentru asta: un mod evreiesc de a spune povestea (…). Ca în Haggadah – începem cu veștile proaste și terminăm cu cele bune. Deci, începem cu veștile proaste, exilul, sclavia și așa mai departe, dar finalul e că am devenit liberi. Prin urmare, modul evreiesc de a spune o poveste e mereu plin de speranță. Mă urmăriți? Pentru tot răul de la început, nu sfârșim povestea fără o notă pozitivă. N-o să vă plimb prin toate sursele, ar dura prea mult, dar dacă veți dori să vă aruncați o privire asupra surselor veți găsi doi maeștri – Rav și Shmuel, din secolul III, care se contrazic asupra modului de a spune povestea Pesah-ului. Care e vestea rea și care cea bună? (…).  Calea evreiască de a opri doi rabini când se ceartă o știm, dar nu funcționează niciodată”.

Sir Jonathan Sacks le-a mai vorbit studenților săi despre Legi (în Tora, motivația acestora e „pentru că te-am scos din robia Egiptului”) și despre Libertate (invocând eseul lui Isaiah Berlin care identifică „libertatea pozitivă” și „libertatea negativă”, dar și despre „dificila libertate” a lui Levinas).

În final, le-a spus o poveste în stil evreiesc, cu rabinul său preferat, Levi Yitzchak din Berditcher. Iese Rabbi Levi din casă de Shabbat și vede un enoriaș fumând. Se apropie de el și-i zice: Frumosule evreu, trebuie să fi uitat că e Shabbatul. Iar omul răspunde senin: Nu, știu că azi e Shabbatul. Rabbi  insist:  Suflete minunat, ai uitat, probabil, că de Shabbat nu se poate fuma! Acela răspunde la fel de senin: Știu că nu se poate fuma. Rabbi Levi nu se dă bătut: Nu-i așa că n-ai realizat ce faci, când ai scos țigara și ți-ai aprins-o? Enoriașul, imperturbabil: Ba știam foarte bine ce fac. La care Rabbi Levi ridică ochii spre cer și strigă: Ribbono shel Olam! Creatorule și Stăpâne al Universului! Unde mai găsești pe lume oameni ca ăsta? I-am dat toate șansele să spună o minciună și nu s-a lăsat!