Sindicatele feroviare franceze protestează împotriva reformelor lui Macron. Greva masivă ar putea dura mai multe luni

Sindicatele feroviare franceze protestează împotriva reformelor lui Macron. Greva masivă ar putea dura mai multe luni
Publicat: 03/04/2018, 15:14
Actualizat: 17/04/2018, 12:41

Cele patru mari sindicate din transportul feroviar au anunțat că vor face grevă câte două zile pe săptămână. 34% din personalul total al SNCF nu lucrează, iar 77% dintre mecanicii de locomotivă participă la proteste.

Pentru ziua de marți, doar unul din opt trenuri de mare viteză (TGV) efectuează curse, iar unul din cinci rute regionale sunt funcționale.

Prin urmare, traficul în Paris a fost grav afectat, iar serviciile de transport în comun au fost supraglomerate. Conform unei aplicații care monitorizează situația traficului rutier, au fost înregistrate ambuteiaje pe o distanță de aproximativ 420 de kilometri în zona metropolitană.

Serviciile internaționale de transport sunt, de asemenea, afectate de această grevă. Doar 75% dintre trenurile companiei Eurostar sunt în circulație: rutele către Belgia, Olanda și Germania sunt aproape complet funcționale, dar serviciile către Spania, Elveția și Italia au fost anulate.

Și sindicatele din transportul aerian protestează în aceste zile, cerând o majorare salarială de cel puțin 6%. Compania Air France operează la 75% din capacitate pentru a patra zi la rând.

Anul trecut, președintele francez Emmanuel Macron a semnat cinci decrete privind reformarea legislației muncii în Franța. Noile norme prevăd stabilirea unor limite privind plățile compensatorii oferite în cazul concedierilor incorecte. Totodată, companiile primesc o libertate mai mare să angajeze și să concedieze, precum și să stabilească anumite condiții de lucru.

Ca răspuns la protestele sindicatelor, Macron a spus că „Franța era singura economie mare din UE care nu a combătut șomajul în masă timp de peste trei decenii”, adăugând că principalele victime au fost persoanele tinere și cele fără pregătire superioară.

Ministrul francez al Transporturilor, Elisabeth Borne, a precizat că sindicatele ar trebui să vină la masa negocierilor, în loc să creeze haos în traficul rutier.

„Unii dintre sindicaliști încearcă în mod cert să transforme această situație într-o chestiune politică. Guvernul își menține poziția fermă. Călătorii nu înțeleg motivele pentru această grevă. Nimeni nu poate înțelege cum la jumătatea perioadei de consultări, sindicatele refuză să discute și dezlănțuie o grevă de lungă durată”, a spus Borne.

Potrivit evaluărilor guvernului francez, compania feroviară de stat SNCF înregistrează pierderi în valoare de 3 miliarde de euro pe an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?