CSM anunță că desecretizează protocolul cu SRI pe care l-a denunțat în 2017

CSM anunță că desecretizează protocolul cu SRI pe care l-a denunțat în 2017
Publicat: 05/04/2018, 15:05

„Consiliul Superior al Magistraturii a încheiat, în anul 2012, un protocol instituțional cu Serviciul Român de Informații. La solicitarea tuturor membrilor Consiliului, formulată de îndată ce au luat cunoștință de existența sa, Protocolul a fost denunțat în cursul lunii martie 2017, prin acordul părților, iar cu privire la acesta a fost demarată procedura de declasificare, în temeiul Legii nr. 182/2002. De asemenea, la nivelul CSM s-a încheiat, în anul 2014, pe o perioadă nedeterminată, Protocolul privind cooperarea între Consiliul Superior al Magistraturii și Centrul Național Cyberint în domeniul securității sistemelor informatice și de comunicații, având ca obiect protecția rețelelor informatice ale instituției, în cadrul proiectului Sistem național de protecție a infrastructurilor IT&C de interes național împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic, derulat de Serviciul Român de Informații și de alte instituții partenere prin intermediul programului cu finanțare europeană POSCEE”, au precizat reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Sursa citată a mai precizat că acest protocol nu are regimul unui document clasificat.

Precizările vin după ce vicepreședintele CSM, Codruț Olaru, a anunțat, în ședința plenului Consiliului de miercuri, că Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară, CSM și Parchetul General au încheiat protocoale cu serviciile, celelalte entități din justiție neavând astfel de protocoale.

„Aduc la cunoștință că, în urma ședinței plenului din martie s-a făcut o astfel de solicitare de către CSM către toate entitățile din sistemul juridic de a ne comunica toate protocoalele din 2005 până în prezent. Am primit corespondență cu entități din sistemul judiciar care au comunicat că au existat și există sau au denunțat: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), Inspecția Judiciară (IJ). La nivelul CSM a fost încheiat un astfel de protocl denunțat în 2017 de către vechea conducere. Toate celelalte entități din sistemul judiciar, că ne referim la grefieri sau la alte instanțe, pentru 2005-2018, nu au încheiat astfel de protocoale. Tot ce am prmit la nivelul Consiliului, nu sunt atașate protocoalele în forma lor scrisă. Toată situația a vizat doar o corespondență minimală”, a anunțat procurorul Codruț Olaru, vicepreședinte CSM, în ședința plenului Consiliului de miercuri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Turul 2 alegeri prezidențiale 2024: Pe ce dată are loc? Rezultate exit poll: Marcel Ciolacu...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online