Cine este noul președinte al Academiei Române

Academicianul Ioan-Aurel Pop a obținut 86 de voturi, iar pe locul al doilea s-a situat academicianul Victor Voicu, cu 56 de voturi, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de biroul de presă al Academiei Române.

Ioan-Aurel Pop a fost ales în cel de-al doilea tur de scrutin.

Mandatul de președinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deține această funcție de două ori.

Președintele își va prelua prerogativele la 15 zile după data alegerilor.

Pe 20 aprilie, vor avea loc alegerile pentru celelalte funcții din Biroul de Prezidiu: patru vicepreședinți și un secretar general.

Pentru alegerile de joi au fost propuși patru candidați, academicienii Cristian Hera, Bogdan C. Simionescu, Ioan-Aurel Pop și Victor Voicu.

Academicianul Cristian Hera, care a deținut funcția de președinte interimar după decesul fostului șef al Academiei, Ionel-Valentin Vlad, a decis însă să nu candideze.

Academicianul Ionel-Valentin Vlad, fostul președinte al instituției, a murit pe 24 decembrie 2017, la vârsta de 74 de ani, în urma unei grave suferințe. Academicianul Ionel Valentin Vlad fusese ales președintele Academiei Române în 2014, după ce, în perioada 2010 – 2014, a fost vicepreședinte al acestui for.

În vârstă de 63 de ani, academicianul Ioan-Aurel Pop este istoric.

S-a născut în satul Sântioana, județul Cluj, a absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe care le-a încheiat ca șef de promoție. În 1989 și-a susținut teza de doctorat intitulată „Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV-XVI”.

A desfășurat o bogată activitate didactică, ca asistent, lector, conferențiar, din 1996, este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă și istoria artei a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar din 2012 este rector al acestei universități. A fost profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh, SUA (1991-1992), INALCO din Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) și Universitatea Ca” Foscari din Veneția (2003-2008).

În perioada 1994 – 1995 a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar, între 2003 și 2007, directorul Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția.

În data de 29 noiembrie 2001, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar, pe 30 martie 2010, membru titular în cadrul Secției de științe istorice și arheologie. Trei ani mai târziu a rostit Discursul de recepție „Semnificația istorică a unor nume: român și România”.

Din 1990 este membru al Comisiei de istorie a relațiilor internaționale din cadrul Comitetului Internațional de Științe Istorice (Milano), iar din 1999, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris); membru al Institutului pentru Întâlniri Internaționale din Gorizia din 2005; membru al Ateneo Veneto, din 2005; membru în Comitetul științific al Institutului pentru cercetări de istorie socială și religioasă din Vicenza, Italia, din 2006; membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg), din 2013; membru al International and Adult Continuing Education (IACE) Hall of Fame, din 2013; membru în Colegiul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (2013); membru de Onoare al Academiei de Științe a Moldovei (2015); membru titular al Accademia Nazionale Virgiliana din Mantova (2015).

A fost membru în numeroase colegii și consilii de redacție: director, din 1994, al publicației Transylvanian Review a Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române (cotată Thomson Reuters – ISI); membru în colectivul de redacție al revistei Promemoria, revista institutului de istorie socială; președinte al colectivului de redacție al revistei Articles. Creative Research and Art, Haifa, Israel; membru în colegiul editorial al Revistei de Politica Științei și Scientometrie; Membru în Consiliul științific al Magazin istoric; membru în colegiul de redacție al revistei Memoriile Secției de Științe Istorice și Arheologie; membru în colegiul de redacție al revistei Academica a Academiei Române; membru în colegiul de redacție al revistei Zagreb; membru al Comitetului Științific de Onoare al Colecției Corpus membranarum Capuanarum, publicată de Edizioni Scientifiche Italiane și Edizioni Palladio; membru în comitetul de onoare permanent al Anuarului Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția; membru în consiliul științific al Anuarului Arhivelor Mureșene; membru în colegiul de redacție al revistei Akademos.

Este autor a peste 50 de cărți, ediții de izvoare istorice, tratate și manuale universitare, volume îngrijite și a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici în volume separate, reviste de specialitate și publicații de cultură.

Din mulțimea volumelor de autor pot fi amintite „Instituții medievale românești: Adunările cneziale și nobiliare” (boierești) din Transilvania în secolele XIV-XVI (1991); „Românii și maghiarii în secolele IX-XIV: Geneza statului medieval în Transilvania” (ed. I, 1996, ed. II, 2003; „Istoria Transilvaniei medievale: De la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul” (1997); „Geneza medievală a națiunilor moderne (secolele XIII-XVI)” (1998); „Națiunea română medievală: Solidarități etnice românești în secolele XIII-XVI (1998); Românii și România: O scurtă istorie” (1998; tradusă în engleză, italiană, germană și spaniolă); „Istoria, adevărul și miturile” (2002); „Contribuții la istoria culturii românești” (2003); „Istoria românilor” (2010); „Biserică, societate și cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare și excludere”(2012); „De manibus Vallacorum scismaticorum”, „Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries)” (2013); „Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas” (2014).

Este coautor la sintezele: „A History of Romania” (1995, 1996, 1997); „Istoria României: Transilvania” (vol. I, 1997) și unul dintre coordonatorii lucrărilor „O istorie a românilor” (1998, apărută în mai multe limbi); „Istoria Transilvaniei” (3 vol., 2003-2008; tradusă în engleză); „Istoria României: Compendiu” (2004, 2007; tradusă în engleză).
Vorbitor de franceză, engleză, italiană, germană și maghiară, Ioan-Aurel Pop a fost distins cu premiul George Barițiu al Academiei Române (1991), premiul de excelență al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011) și premiul Media de Excelență, din partea publicației Gazeta de Cluj (2011).

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea președintelui Românei (2010), Ordinul de Onoare din partea președintelui Republicii Moldova (2010), Medalia „Crucea Transilvană” din partea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului (2014), cu titlul de Comandor al Ordinului Militar de România (2014), cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2015), Medalia „Crucea Șaguniană pentru laici” din partea Mitropoliei Ardealului (2015), Diploma „Meritul Academic” din partea Academiei Române (2015), Medalia „Crucea Nordului pentru mireni” din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (2016), Ordinul „Palmes Academiques” în grad de Cavaler din partea Republicii Franceze (2016) și Ordinul „Steaua Italiei”, în grad de Comandor din partea Republicii Italiene (2016).