A murit academicianul Șerban Papacostea

„Vestea stingerii din viață a academicianului Șerban Papacostea a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea științifică românească și de către discipolii pe care i-a îndrumat și cărora le-a fost un model de exigență științifică și înaltă morală”, se arată în același comunicat.

Ceremonia de înhumare va avea loc marți, la ora 13.00, la Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Șerban Papacostea s-a născut pe 25 iunie 1928, în București, unde a urmat studiile liceale și universitare. În 1950 a absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie, Secția istorie-geografie, iar, în 1968, și-a susținut teza de doctorat cu tema „Regimul dominației austriece în Oltenia (1718 – 1739)”.

În perioada comunistă, în anii studenției, a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

A lucrat inițial ca bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară (1954 – 1957), pentru ca apoi, vreme de peste 50 de ani, începând cu 1957, să devină cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pe care l-a condus ca director în perioada 1990 – 2001.

Academicianul Șerban Papacostea este considerat unul dintre cei mai mari istoriografi din România, care a îmbogățit literatura de specialitate cu o solidă operă științifică. În 1971 a publicat „Oltenia sub stăpânirea austriacă 1718 – 1739”, lucrare distinsă cu Premiul „N. Bălcescu” al Academiei Române. Între operele sale majore se numără lucrări precum: „Geneza statului în Evul Mediu românesc. Studii critice” (1988) și „Românii în sec. XIII. Între cruciadă și Imperiul Mongol” (1994).

A publicat în prestigioase reviste istorice numeroase studii referitoare la teme precum geneza statelor românești în sec. XIV, poziția internațională a Țărilor Române în sec. XV în funcție de rivalitatea marilor puteri vecine, cu privire specială asupra domniei lui Ștefan cel Mare, curentele heterodoxe și impactul lor asupra vieții spirituale și politice românești, evoluția regimului țărănimii în sec. XVIII, politica de reforme a domnilor fanarioți, istoria bazinului pontic în vremea hegemoniilor venețiană și genoveză: „Stephan der Grosse Fürst der Moldau” (1975), „Relațiile internaționale ale Moldovei în vremea lui Ștefan cel Mare” (1982), „Moldova lui Ștefan cel Mare și genovezii din Marea Neagră” (1992), „Un tournant de la politique génoise en Mer Noire au XIVe siècle: l’ouverture des routes continentales en direction de l”Europe Centrale” (1997), „Limbă și identitate în Evul Mediu” (2001), „La Mer Noire, carrefour des grandes routes intercontinentales 1204-1453” (2006), „Politica externă a lui Ștefan cel Mare, opțiunea polonă” (2007), „Bizanțul și Marea Neagră, sfârșitul unei hegemonii” (2008), „Cruciadă și Djihad în spațiul egeano-pontic la mijlocul sec. XIV” (2009).

A contribuit la scrierea tratatului „Istoria României” (vol. III, 1964), la scrierea sintezelor „Istoria poporului român” (1970) și „Istoria României” (1999).

Este autorul unor lucrări referitoare la activitatea unor reputați istorici români: „N. Iorga și Institutul de Istorie Universală” (1991), „Testamentul istoriografic al lui N. Iorga” (1991), „Gheorghe I. Brătianu: istoricul și omul politic” (1993), „Un dascăl de rigoare științifică și morală: Dionisie M. Pippidi” (1994) etc.

A fost redactor-șef al Revistei istorice, coeditor al revistei Il Mar Nero (Italia), coredactor al colecției Rumänian Studien (Germania), membru în colegiul de redacție al publicației Studii și materiale de istorie medie și membru în Comitetul internațional Repertorium Fontium Historiae Medii Aevi.

Dăruit cu deosebit har pedagogic, a fost unul dintre cei mai exigenți și apreciați conducători de doctorate din România, activitate pe care a desfășurat-o până la stingerea din viață.

Din noiembrie 1993 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar, în 2016, a devenit membru titular.

În 1996 a fost ales membru corespondent al Academiei Ligure de Științe și Litere.

În 2008, Președinția României i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, iar, în 2017, aceeași distincție, în grad de Ofițer.