Rachetele lui Trump în Siria: mult zgomot pentru nimic

De două ori mai multe rachete cele 59 lansate anul trecut asupra bazei aeriene de la Shayrat, la ordinul președintelui Donald J. Trump, ca răspuns tot la un atac chimic asupra populației, s-au abătut azi-noapte asupra Siriei. De această dată americanii n-au acționat singuri, ci cu sprijin britanic și francez. Țintele: trei facilități, una în Damasc și celelalte două în Homs, suspectate că ar fabrica sau stoca arme chimice și biologice. (Se poate presupune că, după avertizările apocaliptice tweetuite zilele trecute de președintele Americii, respectivele obiective fuseseră deja evacuate).

Ce a urmat? Nimic. Atacul de azi-noapte n-a rezolvat nimic – Bashar al-Assad n-a fost îndepărtat de la putere, rușii și iranienii au rămas pe poziții, turcii își continuă înaintarea armată spre Manbij împotriva kurzilor. Care a fost strategia? Niciuna. Dacă, într-o demență absolută, cu aprobarea absolut dementă a rușilor, dictatorul de la Damasc ar fi ordonat un atac chimic asupra propriei populații, tocmai pe 7 aprilie, când ultima falangă jihadistă pleca din Duma și când regimul e la un pas de a câștiga războiul civil, o va mai face, își va mai gaza cetățenii cât va dori, iar Trump va mai opera un atac chirurgical, atent la civili, dar încă și mai atent să nu atingă rușii nici cu o schijă. Cum s-a procedat și azi-noapte.

Dimineață, în capitala Siriei era, la propriu, cântec, joc și voie bună, cu mesajul „doar atât ați putut?”.

Pe de o parte e bine că nu s-a întâmplat mai rău, iar asta grație ministrului Apărării și a genralilor de la Pentagon, îngroziți, probabil, de ordinele contradictorii ale lui Trump (nu cu multă vreme le ceruse să se retragă din Siria în… 48 de ore). Corespondenții de la Casa Albă relatează că, în orele dinaintea atacului, s-au confruntat două tabere: generalul Mattis, susținut de șeful de cabinet, John Kelly, cu noul, apucatul, consilier pe probleme de Securitate Națională, John Bolton.

(În treacăt fie spus și fără nici o relevanță la ora aceasta: mâine dimineață ar fi trebuit să-și înceapă munca la Duma echipa de experți care urma să dovedească realitatea atacului chimic și, eventual, cine ar fi putut să-l lanseze. La câteva ore după raidurile din Siria, premierul britanic, Theresa May, nu cunoștea nici măcar numărul exact al morților din 7 aprilie. A spus, la plesneală, „75”).

Până și Fox News a trebuit să constate că operațiunea americano-franco-britanică de azi-noapte a fost „slabă și indecisă”. Dezarmarea chimică ar fi fost un subiect vital încă din 2013, însă din păcate e un subiect gingaș, deopotrivă pentru americani și ruși.

Problema siriană nu se rezolvă prin atacuri cu rachete – fie chirurgicale sau nu. Deocamdată, la masa tratativelor de pace și-au făcut loc rușii, turcii și iranienii (ultimul summit, în 4 aprilie, la Ankara) și nu par a fi dispuși să mai aducă scaune. Fiecare are propriul interes și propria strategie, legate nu doar de Siria, ci de întreaga regiune.

După spectacolul de artificii de azi-noapte, unii se întreabă ce va face Putin. Probabil se va limita la un război al vorbelor și va continua să-și extindă sferele de influență. A înțeles că Trump n-are alt plan decât de a distrage atenția de la propriile probleme.