Fals tratat de vânătoare a huliganilor

E foarte interesant că mai există, la această oră, oameni de fotbal și comentatori ai fenomenului, care, profitând de episodul violent din tribunele stadionului, vituperează extrem, înțelegând să desființeze un meci cinstit, un meci frumos, prin simbolurile lui, organizat pe Național Arena, între două echipe de tradiție ale fotbalului românesc.

Înțeleg frustrările multor apropiați ai echipei FCSB (dar nu numai), nemulțumiți și întărâtați de faptul că CSA Steaua și Academia Rapid, două echipe din Liga a IV-a, există și aduc la stadion peste 35.000 de spectatori, asistență neegalată în campionat de fanii a două treimi din echipele de Liga I, la un loc, în tot sezonul.

Dar frustrările sunt una, iar onestitatea, chiar deontologia profesională, în cazul jurnaliștilor și comentatorilor sportivi, este cu totul și cu totul altceva.

Pentru că mi se pare absolut incorect să „ocărăști” tot ce a însemnat acest meci, din cauza unui episod de violență, dar să nu iei în discuție, niciun moment, lipsa măsurilor de securitate, situație care a făcut posibilă declanșarea violențelor în câteva zeci de secunde.

Iar această „zonă de (in)securitate” a rămas descoperită din vina organizatorilor, a firmelor de pază și a Jandarmeriei, ai cărei oameni au înțeles să dreagă busuiocul printr-o intervenție disproporționată, periculoasă și anacronică, în ultimă instanță lamentabilă.

Întrucât, nu văd o justificare a intervenției cu gaze lacrimogene, într-un sector în care se aflau, inclusiv, bătrâni, femei și copii, lipsiți de protecție și posibilitate de refugiu.

Mai mult, explicațiile purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, cu referire la necesitate unei astfel de intervenții în scopul salvării, în primul rând, a copiilor, de la posibile accidente, a părut, cel puțin, ridicolă. Cum să le explici unor puști/puștoaice de 5-7 ani, că au fost „intoxicați” cu gaz, pentru a nu fi loviți?

„Nu putem folosi alte mijloace de violență, care ar putea produce răniri persoanelor. E primul mijloc cu care se acționează. Există o gradualitate a folosirii forței și aceasta este prima etapă (gazele lacrimogene – n.a.)”, a explicat Enache.

Cum s-ar spune, să-i „asfixiem” pe nevinovați, ca să nu-i rănim pe demenți. O prosteală mai mare n-am auzit. Oare jandarmii nu mai au discernământ? Nu mai au forță? Nu mai au curajul necesar pentru a imobiliza câteva zeci de instigatori/generatori de violență în tribune, cu ajutorul mușchilor de oțel?

Sau își păstrează forțele intacte pentru a-i sălta din stradă pe muții care scandează lozinci împotriva politicienilor și pe surzii care nu se sperie de urletele lor de luptă?

Ca să nu mai vorbim de faptul că înaintea partidei, care presupunea, totuși, un risc important de securitate (poate nu mai putem înțelege asta), Jandarmeria dăduse asigurări că e pregătită pentru eveniment și că luase, deja, măsurile necesare pentru ca totul să se desfășoare în bune condițiuni. Doar că, la stadion, nimeni nu se gândise să ia măsura imperios necesară de a separa grupurile „adverse” de fani și nici nu închisese accesul spectatorilor către terenul de joc.

„Oamenii trebuie să se simtă în siguranță, trebuie să facem eforturi pentru a le oferi această siguranță. Oamenii de bun-simț, care participă, pot da o lecție și împreună cu noi, putem să facem eforturi, astfel încât acest gen de persoane violente să nu mai aibă ce căuta la stadion”, a mai spus Enache.

Și, adică, în ce fel „împreună”? Se vor înființa echipe mixte jandarmi – oameni de bun-simț, unii cu gaze, alții cu batiste la nas și ochelari de protecție, care vor face baricadă împotriva huliganilor, vechi în poveste de când fotbalul, și pe care, Jandarmeria, singură, nu-i poate pune cu botul pe labe?!

Sau cum?