Augustin Zegrean: Povestea revocării procurorului șef al DNA s-a încheiat în această seară. Nu cred că vor sesiza CCA

Augustin Zegrean: Povestea revocării procurorului șef al DNA s-a încheiat în această seară. Nu cred că vor sesiza CCA
Publicat: 16/04/2018, 20:20

„Din punctul meu de vedere, povestea revocării procurorului șef al DNA s-a încheiat în seara aceasta (luni – n.r.), indiferent cine ce zice, că vor sesiza Curtea Constituțională… Nu cred că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională primul-ministru nu poate s-o facă singur, Guvernul este cel care trebuie să sesizeze. Guvernul sigur, ar putea s-o facă, dar eu nu cred că o va face pentru că suntem în situația în care ministrul Justiției dă toate motivele din lume ca procurorul general să fie revocat – eu nu mă pronunț nici că are dreptate, nici că nu… Mergem doar pe cea spus el – că sunt toate motivele să se ceară revocarea, pe parcurs au apărut și alte motive mai serioase ca să fie revocată, însă CSM-ul, care este garant al independenței justiției, a spus că niciunul dintre motive nu este întemeiat și a votat în unanimitate împotrivă. Măcar unul singur să fi spus da, există un motiv întemeiat dar nimeni nu a spus acest lucru și atunci despre ce revocare mai vorbim?! Procedura este aceasta ministrul cere, CSM-ul avizează favorabil sau nefavorabil și președintele decide. Acum suntem în faza în care președintele a decis: nu suspendă, nu revocă! Și cu asta s-a încheiat!”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României.

În cazul în care Tudorel Toader va sesiza CCR, Augustin Zegrean spune că are încredere în calitatea ministrului Justiției că va ști cum să argumenteze, dat fiind faptul că este specialist în drept constituțional. Fostul președinte al CCR are încredere și că există practică în domeniul conflictelor de natură constituțională.

„Nu știu ce ar putea sesiza la Curtea Constituțională Tudorel Toader, dar cu siguranță, dacă o va face, știe el ce să scrie pentru că este specialist în drept penal, specialist în drept consituțional și știe ce să scrie. Nu îmi fac griji în privința aceasta. Și Curtea știe foarte bine ce are de făcut în astfel de situații. Acum 20 de ani a fost probabil o problemă pentru Curte pentru că nu exista practică în privința aceasta, dar acum este practică, sunt cel puțin 30 -35 de situații în care Curtea fost sesizată pentru conflict juridic de natură constituțională și există o practică. Nu a fost sesizată cu o speță identică, dar a fost o situație când președintele a refuzat să avanseze la gradul de general pe un colonel, domnul colonel s-a adresat justiției, iar Înalta Curte de Justiție, Secția de contencios administrativ, a stabilit că președinte trebuie să-l avanseze în grad. S-a făcut un conflict, s-a sesizat Curtea, iar Curtea a spus este un conflict juridic și povestea s-a oprit acolo, nu a mai fost promovat domnul acela în gradul de general” a mai spus Zegrean.

Întrebat dacă este posibil să fie un alt răspuns al Curții Constituționale față de decizia anunțată luni seara de președintele Klaus Iohannis, Augustin Zegrean a răspuns că la Curte se dau tot timpul „soluții înțelepte”.

„Nu vreau să dau un răspuns în acest sens, Curtea Constituțională știe foarte bine ce are de făcut, sunt acolo nouă judecători cu mintea la purtător și vor ști ce să zică. Curtea dă întotdeauna soluții înțelepte”, a răspuns Augustin Zegrean.

Klaus Iohannis a refuzat, luni, să dea curs cererii de revocare a Laurei Codruța Kovesi, anunțând că motivele invocate de ministrul Justiției nu au fost de natură să îl convingă.

Ulterior, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la refuzul președintelui Klaus Iohannis de revocare din funcție a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...