Răzvan Burleanu a câștigat alegerile FRF din primul tur

Răzvan Burleanu a câștigat alegerile FRF din primul tur
Publicat: 18/04/2018, 17:04

UPDATE 2: Răzvan Burleanu a câștigat alegerile cu 168 de voturi din 254. Asta înseamnă un procent de 66,1%.

Lupescu a adunat doar 75 de voturi, în timp ce Marcel Pușcaș a strâns doar 8 sufragii.

UPDATE: Anunțul a fost făcut de omul său din Comisia de Validare a Voturilor, iar din sală s-au auzit aplauze.

În momentul în care se numărau voturile, unul dintre oamenii aflați în preajma urnei a identificat că Burleanu a adunat votul cu numărul 128, a zâmbit larg și a făcut un gest scurt către Felix Grigore. Imediat, oamenii lui Burleanu au jubilat și au început să se îmbrățișeze, spre stupefacția oamenilor din echipa lui Lupescu, scrie ProSport.

Alegerile pentru șefia FRF sunt programate să înceapă miercuri, de la ora 11.00, la „Casa Fotbalului” unde 257 de electori din toată țara vor vota ocupantul celui mai important birou de pe strada Emilian Șerbănică pentru următorii patru ani. Creditați cu cele mai mari șanse sunt Răzvan Burleanu, actualul șef, și fostul oficial de la UEFA, Ionuț Lupescu. În cursă s-au mai înscris Marcel Pușcaș și Ilie Drăgan. Dosarul lui Sorin Răducanu, fost atacant la Dinamo și Sportul, a fost respins.

Oamenii de fotbal anticipează o luptă umăr la umăr între Lupescu și Burleanu, câștigătorul urmând a se decide la fotofiniș, deși ambii favoriți și-au exprimat, în ultimele zile, crezul că se vor impune detașat și că nu va mai exista turul al doilea.

CITEȘTE LIVE BLOG PROSPORT | Alegeri FRF, miercuri, de la ora 11:00. Mingea e la Burleanu, îl va deposeda Lupescu? Și Pușcaș susține că va câștiga

Actualul șef al FRF pretinde că va continua să conducă Federația Română de Fotbal și după 18 aprilie. „Ceea ce mă face să fiu încrezător este că din 2014 peste 100 de membri afiliați mi-au dat votul lor. Deci și acum mă bazez pe votul lor. Consider că, în proporție covârșitoare, cei 255 de alegători sunt independenți. Nu am găsit în programul lui Lupescu o singură idee care să contribuie la dezvoltarea fotbalului românesc”, e încrezător Răzvan Burleanu.

Același optimism l-a arătat și Ionuț Lupescu. „Eu sunt sigur că vom câștiga din primul tur. Spun asta după discuțiile pe care le-am avut cu membrii votanți. Unii au fost mai timizi, alții au fost ofensivi. Unii m-au privit în ochi, alții nu. Eu sunt pesimist și zic că voi obține 65-70% din voturi. Colegii sunt mai optimiști”, e de părere fostul număr 5 de la Bayer Leverkusen.

Casele de pariuri au inclus în ofertă alegerile pentru postul de președinte FRF. Agenția eFortuna consideră că Ionuț Lupescu are prima șansă, cota sa fiind 1.50. Răzvan Burleanu, președintele în exercițiu, e cotat cu 2.40, Marcel Pușcaș are o cotă uriașă, 40.00, în timp ce Ilie Drăgan nici măcar nu e privit ca un potențial câștigător, numele acestuia nefiind inclus în ofertă.

Miercuri, 18 aprilie, pe lângă alegerea noului președinte al Federației Române de Fotbal, în ședința Adunării Generale are loc și stabilirea, în urma votului, noilor membrii ai Comitetului Executiv. Lista finală a candidaților a fost aprobată, iar pentru multe posturi nu se va da o bătălie, fiindcă s-au înscris un număr limită de concurenți. E cazul reprezentanților Ligii 1, 2, fotbal feminin și cluburi cu activitate exclusivă de copii și juniori.

În privința reprezentanților din Liga 2 înscriși pentru cele două locuri disponibile, aceștia sunt doar doi: Marius Burcă, președintele clubului Metaloglobus București, și Marcel Ghergu, președintele Chindiei. Astfel, cum nu au concurență, cei doi conducători vor fi noii reprezentanți ai ligii secunde în CEx. Auraș Brașoveanu, actualul membru al ligii secunde, alături de Ghergu, nu a mai dorit să candideze pentru încă un mandat.

La Liga a 3-a, pentru cele două posturi se vor lupta trei candidați. Florin Spînu (ACSO Filiași) și Mihai Dăscălescu (Unirea Alba Iulia) vor să își continue treaba începută în luna august 2017, iar noutatea o reprezintă înscrierea la alegeri a lui Călin Cojocaru (Național Sebiș).

Mai jos regăsiți structuri sportive pentru care vor avea loc alegeri ca să se stabilească reprezentantul sau reprezentanții în CEx (în paranteză e trecută cifra cu numărul membrilor care vor intra în Comitet din respectiva structură sportivă):

Asociații Județene de Fotbal (1) – în prezent este Octavian Goga
1. Octavian Goga
2. Cristian Sava

Liga 1 (2) – în prezent sunt Valeriu Argăseală și Dănuț Coman
1. Valeriu Argăseală
2. Cristian Tănase

Liga 2 (2) – în prezent sunt Auraș Brașoveanu și Marcel Ghergu
1. Marius Burcă
2. Marcel Ghergu

Liga 3 (2) – în prezent sunt Florin Spînu și Mihai Dăscălescu
1. Florin Spînu
2. Mihai Dăscălescu
3. Călin Alexandru Cojocaru

Fotbal Feminin (1) – în prezent este Alin Cioban
1. Alin Cioban

Cluburi cu activitate exclusivă de copii și juniori (1) – în prezent este Cătălin Cighir
1. Cătălin Cighir

Fotbal în sală (1) – în prezent este Cristian Vornicu
1. Cristi Vornicu
2. Toader Ștefu
3. Eduard Kovacs

Ceilalți reprezentanți ai Comitetului Executiv al FRF sunt:

Răzvan Burleanu (FRF) – președinte
Gino Iorgulescu (LPF) – prim vicepreședinte
Kyros Vassaras (CCA) – președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor
Emilian Hulubei – președintele sindicatului fotbaliștilor recunoscut de FIFPro
Mihai Stoichiță – președintele Comisiei Tehnice FRF

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...