Schyeder spune că liderul mondial are cel mai bun fizic din circuitul WTA. La 39 de ani, Schnyder este surpriza căpitanului nejucător al Elveției, Heinz Gunthardt. Fost număr 7 mondial, jucătoarea elvețiană deține recordul de victorii în Fed Cup pentru țara sa (50). În prezent, Schnyder ocupă locul 149 în clasamentul WTA.
„Ar fi ceva uriaș, spectaculos să o întâlnesc. Dar dacă se va întâmpla, aș fi mai puțin nervoasă decât în primii ani ai carierei. Cineva tânăr simte mai puternic presiunea unor evenimente importante”, a declarat Schnyder, pentru Le Matin.
Elvețianca este impresionată de Simona Halep, despre care spune că mai are nevoie de un singur lucru: un titlu de Grand Slam. „Este cu adevărat impresionantă. Fizicul ei este, cu siguranță, cel mai bun din circuit. În plus, cred că are un joc foarte variat. Poate să și aștepte, dar să și atace. Îi lipsește doar un titlu de Grand Slam, dar cred că va ajunge și acolo.
Ar fi o mare victorie să batem România, cu Halep în echipă și în deplasare. Poate cea mai mare realizare a mea în Fed Cup”, a precizat Patty Schnyder.