Posibil doar în România: Reabilitarea liniei ferate București-Constanța a costat dublu față de standarde și a întârziat 6 ani

Posibil doar în România: Reabilitarea liniei ferate București-Constanța a costat dublu față de standarde și a întârziat 6 ani
Publicat: 18/04/2018, 20:37

În perioada de execuție a lucrărilor, trenurile parcurgeau cei 225 de kilometri de la București la Constanța (sau retur) în 4 ore și chiar mai mult, astfel că unii călători au renunțat la varianta feroviară și nici acum nu o văd cu ochi buni.

Întârzierile sunt greu de explicat, câtă vreme lucrările respective nu aveau o complexitate deosebită, iar finanțările erau asigurate din surse solide. Abia acum, când DNA a solicitat aviz pentru demararea unor investigații privind aceste lucrări, apare posibilitatea unor explicații: DNA a transmis președintelui României o solicitare de încuviințare a urmăririi penale în cazul lui Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor, acesta fiind suspectat că ar fi luat mită de două ori în timp ce era membru al Guvernului, de la societatea care executa lucrări de reabilitare pentru tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța.

Linia de cale ferată București-Constanța face parte din ramura nordică a Coridorului IV de transport pan-european, Berlin-Nurnberg-Praga-Budapesta-București-Constanța. Ca surse de finanțare, reabilitarea pe București-Constanța a fost împărțită astfel: București Nord – Băneasa și Fetești – Medgidia – Constanța aveau finanțare JBIC (Japan Bank for International Cooperation – împrumut rambursabil) și Guvernul României, iar Băneasa-Fetești avea finanțare de la Uniunea Europeană – fonduri ex-ISPA și Guvernul României, printr-un împrumut de la banca Dexia.

La secțiunea de cale ferată Băneasa – Fundulea, lucrările au demarat în 2005, apoi secțiunile cu finanțare japoneză au intrat la reabilitare în 2006, iar la secțiunile Fundulea-Lehliu și Lehliu-Ciulnița-Fetești lucrările au demarat în 2007. Întreaga operă de reabilitare s-a încheiat în vara anului 2014, iar o călătorie inaugurală cu 160 km/h a avut loc pe data de 4 iulie a acelui an.

În momentul demarării lucrărilor se estima că valoarea proiectului se va ridica la 665 de milioane de euro, adică 2,9 milioane de euro pe kilometru, având în vedere că lungimea totală a acestei rute este de 225 de kilometri. Între timp, în 2010, au apărut și standardele de cost pentru astfel de lucrări (reabilitarea căii ferate pe un coridor paneuropean), în care este prevăzut un maximum de 2,18 milioane de euro/kilometru. Ultimele date centralizate la Ministerul Transporturilor arată, însă, că totalul costurilor pentru CFR București-Constanța a fost de 913 milioane de euro, adică peste 4 milioane de euro/kilometru. Practic, a costat de două ori mai mult decât era prevăzut în standarde și cu 248 de milioane de euro mai mult decât era estimat oficial în urmă cu cinci ani. Specialiștii din domeniul construcțiilor de căi ferate estimează că amenajarea de la zero a tronsonului feroviar București-Constanța ar fi costat mai puțin de 4 milioane de euro/km.

Asocierea de firme Swietelsky-Wiebe-Takenaka este constructorul lucrărilor efectuate pe magistrala București-Constanța, investigate de DNA.

Grupul german Eiebe a intrat pe piața din România în anul 2001, participând între 2001 și 2004 la reabilitarea tronsonului de cale ferată București-Câmpina. În 2003, Wiebe România a câștigat licitația pentru reabilitarea la viteza comercială de 160 km/h a liniei București-Constanța, componentă a Coridorului IV paneuropean. „În cadrul acestui proiect, Wiebe România a executat integral (km 147+552/224+116) sudarea șinelor (4.300 de suduri) și a aparatelor de cale (2.500 de suduri), precum și construcția căii fără joante (207.14 km), confecționarea și introducerea în cale a joantelor izolante lipite (1.036 de bucăți) și a cupoanelor de tranziție (754 de bucăți), confecționarea opritoarelor de cale. Pe tronsonul Fetești-Saligny km 147+552/172+690, Wiebe România a executat lucrările de terasamente, drenaje și consolidări, inclusiv terasamentul nou pentru varianta de traseu Ovidiu-Dunărea (…) precum și lucrările de suprastructură de cale ferată pentru liniile abătute din stațiile CF Ovidiu, Dunărea și Cernavodă”, se arată pe site-ul companiei germane.

Swietelsky – o altă firmă componentă a consorțiului care a reabilitat linia ferată București-Constanța – este o companie de construcții din Austria. Este specializată în construcții feroviare, rutiere și civile. În anul 2008, compania avea peste 6.000 de angajați, iar în anul fiscal 2005-2006 a avut o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de euro. Grupul este prezent și în România, prin compania Swietelsky Construcții Feroviare, care a avut în 2008 o cifră de afaceri de 113 milioane de lei și 193 de angajați. De asemenea, grupul mai deține și compania Drumserv Târgu Mureș și 50% din compania Asfalt Dobrogea, care a inaugurat în noiembrie 2008 cea mai mare stație de asfalt din România, în zona industrială a localității Ovidiu, județul Constanța, în urma unei investiții de 5 milioane de euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații