Tinerii care au bătut crunt un bătrân într-un pasaj din Brașov au fost trimiși în judecată. Care este starea victimei

Tinerii care au bătut crunt un bătrân într-un pasaj din Brașov au fost trimiși în judecată. Care este starea victimei
Publicat: 20/04/2018, 14:32
Actualizat: 25/03/2019, 23:43

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov au finalizat dosarul în care au fost cercetați agresorii lui Dumitru Neculai. Astfel, anchetatorii i-au deferit justiției pe Adrian Ceplinsche și Mircea Mihai Constantin, cercetați pentru comiterea mai multor infracțiuni, cea mai gravă fiind tentativă la omor.

Cei doi tineri sunt acuzați că, pe 31 martie, l-au bătut pe bărbatul de 66 de ani, cu pumnii și picioarele, pe scările unui pasaj din Brașov.

„În ceea ce privește dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, vizând pe inculpații Ceplinsche Adrian, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și port fără drept de obiecte periculoase și Mircea Mihai Constantin, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, privind faptul că, în noaptea de 30/31.03.2018, în pasajul Rainbow din municipiul Brașov, l-au agresat pe Dumitru Neculai, prevăzând posibilitatea suprimării vieții acestuia, pe care nu au urmărit-o dar au acceptat-o, procurorii au finalizat cauza penală privindu-i pe cei doi inculpați, fiind sesizată, prin rechizitoriu, instanța de judecată competentă, Tribunalul Brașov. Inculpații se află în stare de arest preventiv, din data de 1 aprilie 2018”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Aldea, procuror șef Secția Urmărire Penală, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov și purtător de cuvânt al instituției.

Medicul din București, impresionat de povestea bărbatului, care s-a implicat de la început în ajutorarea lui, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că bătrânul încă se află la Focșani, la Psihiatrie.

„Am vorbit la telefon cu doamna doctor Florea Gabriela, care e absolut minunată. Au început deja procedurile pentru o pensie, va dura câteva luni, pe baza actelor medicale de la Brașov și Focșani. A fost greu să găsim un centru, dar am dat de un domn grozav care îl va primi fără nicio condiție, într-un așezământ liniștit la Tinca. Să vedem cum îl deplasăm de la spital acolo. Ambulanța costă cam 2.500 de lei și avem bani, nu-i problemă, dar mi se pare mult. Ne gândim la alte soluții. Voi dona bani acelui centru ca domnul D. să aibă tot ce trebuie. Îl vom vizita, abia aștept, și-i vom mai duce lucruri și mâncare. Cu partea de alcoolism nu am avut nicio manifestare în două săptămâni, dar dacă apare ceva, găsesc niște specialiști și o rezolvăm. Cam asta e. După acea întâmplare cumplită, a avut noroc, a ajuns pe mâini bune, a fost îngrijit bine la Brașov, a fost transferat cu brio la Focșani, s-a clarificat cu demența, vom avea acte pentru pensie, tratament, un loc liniștit în care să trăiască și chiar să trebăluiască puțin, că e curtea mare acolo”, este mesajul postat de medicul Vasi Rădulescu, pe rețeaua de socializare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Nu te vom uita! Marea cântăreață a murit. A avut vocea de la Dumnezeu
Ceaușescu a râs în lacrimi când a auzit un banc despre el însuși. Cine a...
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită