Ministrul Apărării a făcut anunțul. Când vor ajunge la Armată primele transportoare blindate elvețiene

Ministrul Apărării a făcut anunțul. Când vor ajunge la Armată primele transportoare blindate elvețiene
Publicat: 21/04/2018, 18:59

Astfel, în total, 36 de transportoare blindate vor intra în dotarea armatei până la finalul anului 2018.

„Toate celelalte, până la 226, vor fi produse tot la UM București. Transportoarele vor fi distribuite în toate unitățile din țară”, a precizat ministrul.

Mihai Fifor, ministrul Apărării, a luat parte sâmbătă la activitățile dedicate sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre organizate la Arad, ocazie cu care a anunțat achiziția de tehnică militară nouă și un proiect prin care industria de apărare va trece de la Ministerul Economiei la cel al Apărării.

Mihai Fifor a anunțat că în acest an bugetul alocat achiziției de echipamente militare este mai mare față de cel precedent în contextul creșterii economice.

„Ne-am luat angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru Armată ceea ce s-a și întâmplat începând din anul 2017. În acest an, suma alocată va fi consistent mai mare față de cea de anul trecut întrucât creșterea economică a fost mai mare iar între 33 și 40 la sută din cei 2 la sută vor fi folosiți pentru înzestrare”, a declarat Mihai Fifor, ministrul Apărării, în cadrul evenimentului de sâmbătă.

Suma alocată pentru anul 2018 va fi folosită cu precădere pentru achiziționarea de sisteme performante de rachete dar și pentru achiziția de transportoare militare tip Pirahna V necesare protejării militarilor pe timpul misiunilor de luptă sau în cadrul misiunilor de asigurare a păcii, potrivit ministrului.

„Vom avea în dotare sisteme de rachete sol-aer Patriot și sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare tip HIMERS ceea ce constituie pentru țara noastră un interes esențial având în vedere că se asigură astfel întătirea securității naționale și regionale. De asemenea, până la sfârșitul anului vom spori gradul de protecție al militarilor prin achiziționarea noilor transportoare blindate și vom începe modernizarea parcului de autovehicule de transport. Suntem convinși că acțiunile noastre vor conduce la atragerea tinerilor în alegerea unei cariere militare pentru Ministerul Apărării Naționale fiind deblocate anul acesta 6400 de posturi”, a mai declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Ministrul Apărării Naționale a precizat că în acest moment în Parlament se află în discuție un proiect de lege privind trecerea industriei de apărare sub coordonarea instituției pe care o conduce.

„În parlament se află în procedură de aprobare un proiect de act normativ care prevede trecerea industriei de apărare din coordonarea Ministerului Economiei în cea a Ministerului Apărării Naționale”, susține Fifor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...