Mesajul premierului Dăncilă, la moartea „unui mare patriot” român

Mesajul premierului Dăncilă,  la moartea unui mare patriot român
Publicat: 24/04/2018, 22:08

„M-a întristat vestea plecării dintre noi a istoricului și academicianului Dinu C. Giurescu. A plecat un om de cultură de o valoare excepțională, un mare patriot care și-a dedicat viața cu onestitate și credință României. Să prețuim îndemnul domniei sale de a rămâne uniți ca neam și să transmitem mai departe generațiilor viitoare iubirea față de țară. Transmit condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis Viorica Dăncilă.

Academicianul Dinu C. Giurescu a murit la vârsta de 91 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX biroul de presă al Academiei Române.

Născut pe 15 februarie 1927, în București, Dinu C. Giurescu a fost politician român, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte al Partidului Conservator.

A fost fiul lui Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin Giurescu.

Licențiat al Facultății de Istorie, Universitatea din București, în 1950, a obținut în 1968 titlul științific de doctor în istorie.

A fost profesor la Universitatea de Artă, Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie, în perioada 1968 – 1987 și președinte al părții române în Comisia româno-bulgară de istorie (1979 – 1985 și din 1991).

A fost profesor la Universitatea București, la Facultatea de Istorie, între anii 1990 – 1997.

A fost membru titular al Academiei Române din 2001 și membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.

În aprilie 2014 a devenit vicepreședinte al Academiei Române, funcție pe care a deținut-o un an.

Printre lucrările pe care le-a scris se numără „Anatefterul. Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu”, Studii și Materiale de Istorie Medie; „Istoria ilustrată a românilor” (1981), în colaborare cu Constantin C. Giurescu, „România în al doilea război mondial” (1999); „Cade Cortina de Fier -România 1947” (2002) etc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia