Prima țară care riscă să rămână fără bani, pe fondul războiului comercial dintre SUA și Rusia

Prima țară care riscă să rămână fără bani, pe fondul războiului comercial dintre SUA și Rusia
Publicat: 26/04/2018, 13:12

Sancțiunile Statelor Unite care-i vizează pe miliardarii ruși au declanșat un exod al numerarului din Letonia, un stat al cărui sistem bancar s-a confruntat cu probleme privind spălarea de bani, relatează Bloomberg.

Președintele Statelor Unite a sancționat zilele trecute 24 de ruși, inclusiv oligarhi și oficiali guvernamentali, sub acuzația că au participat la atacurile Rusiei împotriva democrațiilor occidentale, potrivit Reuters.

Sancțiunile SUA au lovit interesele de afaceri ale miliardarilor, inclusiv pe cele ale companiei Rusal – cel mai mare producător mondial de aluminiu – care figurează pe lista entităților sancționate, pierzând aproximativ 60% din valoarea sa de la publicarea anunțului.

Fondurile străine au părăsit deja Letonia după ce, zilele trecute, guvernatorul Băncii Naționale a Letoniei și membru în boardul Băncii Centrale Europene a fost reținut, fiind acuzat de corupție, fapt ce a dus la retragerea investitorilor străini din Letonia, relatează Bloomberg.

Ca reacție la sancțiunile impuse de SUA, guvernul leton a decis întărirea supravegherii sistemului financiar, iar de la jumătatea lunii februarie depozitele au scăzut cu aproximativ 2,5 miliarde de euro.

Schimbarea atitudinii autorităților forțează creditorii străini să examineze noi linii de afaceri și modele, unii ajungând chiar la decizia de a se muta cu afacerile din Letonia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă regulile ITP. Vehiculele trebuie inspectate în fiecare an
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Deșeurile descoperite de poliţişti la frontieră s-au dublat în 2024