ÎCCJ, în sesizarea CCR: Se creează incertitudini cu privire la natura juridică reală a măsurilor

„Din perspectiva sistematizării, a unificării și a coordonării legislației, dispozițiile Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate reglementează veritabile măsuri de individualizare judiciare a executării pedepsei. Măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate (…) reglementate în lege se integrează, prin natura lor, în materia individualizării pedepselor. Or, individualizarea pedepselor, inclusiv individualizarea judiciară a executării pedepselor, formează obiect de reglementare al Părții generale a executării pedepselor, formează obiect de reglementare al Părții generale a Codului Penal”, se menționează în sesizarea ÎCCJ.

Instanța supremă susține că reglementarea măsurilor de individualizare judiciară a executării pedepselor, într-un cadru normativ distinct de Partea generală a Codului penal „este de natură a aduce atingere caracterului sistematizat, unitar și coerent al legislației penale, încălcând art. 1, alin (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii”.

„Adoptarea unui cadru normativ distinct de Partea generală a Codului penal, care să includă veritabile măsuri de individualizare judiciară a executării pedepsei, precum și stabilirea competenței judecătorului de supraveghere a privării de libertate, (…) de a dispune aceste măsuri afectează sistematizarea și coerența legislației penale și creează incertitudini cu privire la natura juridică reală a măsurilor, incompatibile cu art.1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii”, arată magistrații.

Potrivit magistraților, legea „nu reglementează criteriile pe baza cărora judecătorul alege una dintre măsurile alternative”, „omisiunea includerii unor criterii precise pentru alegerea uneia dintre măsurile alternative afectând caracterul previzibil al legii”.

Instanța supremă critică și articolul care exceptează de la aplicarea măsurilor alternative de executare a pedepselor, precizând că „referirea la infracțiunile comise cu violență ori profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei nu permite identificarea, în mod exact, a sferei infracțiunilor exceptate de la aplicarea măsurilor”.

În ceea ce privește persoanele aflate în stare de recidivă, magistrații instanței supreme susțin că „în ipoteza în care nu există o hotărâre de condamnare, persoana respectivă va beneficia de măsura alternativă, iar în situația în care există o astfel de hotărâre, persoana este exclusă de la acest beneficiu, astfel încât se creează o diferență de tratament juridic pentru persoanele aflate în situații de fapt identice”.

ÎCCJ menționează că articolul care reglementează conținutul măsurii de executare nu se face nicio referire la fracția din pedepasă care se execută în timpul săptămânii la domiciliu, fiind criticată și lipsa de reglementare a prestării muncii în folosul comunității.

Instituția precizează că dispozițiile legi aduc atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive de condamnare.

„Prin conținutul lor, dispozițiile legii consacră o solșuție legislativă de natură să afecteze principiul securității raporturilor juridice, întrucât constituie premisa modificării tuturor hotărârilor judecătorești de condamnare prin care se aplică pedepasa închisorii de până la 5 ani cu executare în regim de detenție, ulterior rămânerii definitive a acestora”, explică ÎCCJ.

Instanța supremă menționează că prevederile legii sunt lipsite de claritate și previzibilitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a sesizat, joi, CCR în legătură cu aspecte de neconstituționalitate ale Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Potrivit proiectului de act normativ, aceste pedepse ar urma să poată fi executate fie la domiciliu, fie doar în zilele de sâmbătă și duminică într-un centru special înființat, fie prin „echivalent zile muncă în folosul comunității”, fie în regim mixt, de „echivalent zile de muncă în folosul comunității” si de zile de executare sâmbătă si duminică într-un centru special înființat.

Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse prin hotărâre de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenție cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar.

Măsurile alternative nu pot fi dispuse în cazul deținutilor care au săvârșit abateri disciplinare. Măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate nu se aplică pentru condamnările privative de libertate: a) pentru săvârșirea de către condamnat a unei infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei, b) pentru infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare sau pentru infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, c) persoanelor aflate în stare de recidivă.