Prima pagină » Știri » Indicele ROBOR face încă un salt, chiar în ziua în care a fost „negociat” de premier și guvernatorul BNR

Indicele ROBOR face încă un salt, chiar în ziua în care a fost „negociat” de premier și guvernatorul BNR

Cele mai importante știri ale momentului

Șoferul din Capitală, de profesie dascăl, care a luat pe capotă un tânăr de 17 ani, de pe o trecere de pietoni, susține că acesta a stat cu mâinile pe mașină câteva minute și că a încercat să îl determine să plece, însă nu a reușit.

„Mă îndreptam de la medic, cu bebelușul, spre casă. Am acordat prioritate la trecerea de pietoni, au trecut pietonii, dumnealui a trecut un pic mai încet, nu l-am claxonat, doar că, ați văzut, când e pietonul mai la colțul mașinii, ai tendința să pleci de pe loc, nu? Doar am accelerat un pic, fără să se miște mașina. Și în momentul respectiv, dumnealui s-a simțit ofensat și a venit și a stat cu mâinile pe capotă. El aproape trecuse (de mașină – n.r.) și s-a întors. Filmarea e trunchiată, nu se vede tot pe filmare. A stat 2-3 minute așa, cu mâinile pe capotă, nu mă lăsa să trec. Îmi făcea semn să cobor din mașină”, a declarat, joi, Dragoș Mihai Lazăr, șoferul care l-a împins câțiva metri cu capota mașinii pe pieton.

Bărbatul susține că i-a fost frică că bebelușul său, în vârstă de 6 săptămâni, care se afla și el în mașină, în brațele soției sale, ar putea avea de suferit în urma unui scandal între cei doi.

„Apoi am încercat să îl ocolesc, a venit din nou în fața mașinii, ați văzut că era capătul celălalt al trecerii de pietoni. Apoi a venit și s-a pus tot în fața mașinii. În momentul ăla, soția mea s-a dat jos din mașină, cu tot cu copilul în brațe. Probabil a vrut să plece mai repede acasă, copilul începuse să plângă. Ea s-a dat jos din mașină, i-a spus să plece , să ne lase în pace, că asta nu e o modalitate de a proceda, copilul a început să plângă mai tare și atunci eu am zis ca să îl forțez un pic, un pic, împingându-l (…) Când am văzut că plânge copilul meu, nu m-am gândit decât la el și mi s-a părut că era pus în pericol. Are șase săptămâni. Veneam de la doctor, de la un control de rutină. Sunt dascăl. La a 12-a, a 10-a. Am greșit moral, am greșit, da, am greșit, dar nu am avut intenția să îl omor. (…) A venit poliția. Ne-am împăcat, ne-am dat mâna și asta a fost”, a mai spus șoferul.

Dragoș Mihai Lazăr a fost audiat de polițiști, joi, după ce tânărul de 17 ani a depus plângere la Secția 14 Poliție, iar dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului București și Serviciul Omoruri, care au deschis dosar penal pe numele lui pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Citește și