Personalul medical al unor ambulanțe, agresat după ce a fost chemat să intervină într-un scandal între două familii de romi. 30 de persoane, implicate în bătaie

Personalul medical al unor ambulanțe, agresat după ce a fost chemat să intervină într-un scandal între două familii de romi. 30 de persoane, implicate în bătaie
Publicat: 05/05/2018, 22:24

Managerul Ambulanței Argeș, Marian Hiru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că echipajele medicale chemate să intervină, sâmbătă seara, în Leordeni, la Cotul Malului, unde a izbucnit un conflict între 30 de persoane, au fost agresate.

„Două familii de romi au fost implicate în conflict. Echipajele ambulanței au fost agresate de către persoanele implicate în conflict. S-au apropiat amenințător spre ei”, a declarat Hiru.

Potrivit acestuia, ambulanțele s-au retras până la sosirea poliției.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat că scandalul a pornit între doi tineri din localități vecine și a avut la bază rivalitatea pentru o femeie.

„A fost o victimă, o persoană lovită la cap. De asemenea, un ambulanțier a fost lovit cu pumnul”, a spus Zamfir.

La ora transmiterii acestei știri, conflictul a fost aplanat, iar cei care au participat la scandal sunt audiați.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...