„Nu îmi voi da demisia sub nicio formă, atâta timp cât am sprijinul președintelui partidului, atâta timp cât am sprijinul coaliției de guvernare și atâta timp cât am sprijinul dumneavoastră”, a spus joi Viorica Dăncilă, la ședința Consiliului Național al Pensionarilor PSD.
Criticată de președintele Iohannis pentru situația economică din primele trei luni ale anului, premierul Viorica Dăncilă i-a răspuns șefului statului, afirmând că a fost cea mai mare creștere a puterii de cumpărare a salariilor în luna martie.
„Deși în această săptămână, domnul președinte Iohannis a anunțat că avem o situație apocaliptică în ceea ce privește rezultatele economice din primul trimestru, iată că ieri, Institutul Național de Statistică ne-a anunțat că am avut cea mai mare creștere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât față de luna februarie, luna precedente, cât după anul 1990. Astfel, Institutul Național de Statistică a anunțat oficial că venitul mediul din România a crescut cu 8,7% în martie 2018 față de februarie 2018. În aceaași perioadă, inflația a fost de 0,3% rezultând o creștere a puterii de cumpărare de 8,4%. Datele oficiale ne-au confirmat faptul că februarie 2018 a fost luna cu cel mai redus șomaj din România și anume, 3,94%”, a spus Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.
Președintele Klaus Iohannis i-a cerut,pe 27 aprilie, public demisia premierului Viorica Dăncilă, despre care a spus că nu face față poziției de prim-ministru. „Retrag încrederea doamnei Dăncilă. Nu face față poziției de prim-ministru al României și transformă guvernul într-o vulnerabilitate pentru România. Solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de prim-ministru al României”, a spus președintele. Șeful statului a criticat decizia premierului de a nu veni la discuțiile pe tema conflictului Guvern-PSD-BNR, dar și adoptarea în sedința executivului a memorandumului secret privind mutarea ambasadei României de la Tel-Aviv la Ierusalim.
Pe 7 mai, cu execuția bugetară pe primul trimestru în față, președintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou, luni, demisia premierului Viorica Dăncilă, susținând că în acest moment PSD „amanetează viitorul țării” printr-o guvernare ineficientă. În replică, Liviu Dragnea susține că președintele Klaus Iohannis a prezentat „o listă întreagă de minciuni”