Codul Rutier se modifică radical peste câteva zile. Categoria de români care ar putea plăti amenzi la jumătate. Noi prevederi pentru cumpărarea unei mașini second hand

Codul Rutier se modifică radical peste câteva zile. Categoria de români care ar putea plăti amenzi la jumătate. Noi prevederi pentru cumpărarea unei mașini second hand
Publicat: 11/05/2018, 11:58

Dacă vă doriți o mașină rulată, potrivit noii legi, trebuie să anunțați tranzacția în termen de 90 de zile de la data dobândirii mașinii. În caz contrar, riscați o amendă de până la 2.900 de lei și suspendarea înmatriculării.

În cazul noii legi, survine mai întâi suspendarea înmatriculării, iar circulația pe drumurile publice cu o mașină a cărei înmatriculare a fost suspendată va fi interzisă și amenzile vor fi usturătoare.

„Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate obligatoriu de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de circulație, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum și a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat ori este anulată”, stabilește Ordonanța Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Amenzi rutiere mai mici pentru pensionari

O altă prevedere ține de punctul-amendă, care ar putea avea două valori, una pentru oamenii activi ai societății și alta pentru pensionari, potrivit unei noi propuneri legislative înregistrate la Senat pentru dezbatere. Dacă valoarea punctului-amendă pentru pensionari va fi mai mică decât valoarea celui pentru angajați, cei ieșiți la pensie vor achita amenzi rutiere mai mici.

Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.98 din OUG nr.195 din 12/2002 privind circulația pe drumurile publice, înregistrată la Senat pentru dezbatere, dorește schimbarea modului de calcul al punctului-amendă. Pentru a se aplica, proiectul are nevoie de votul Parlamentului, de semnătura lui Klaus Iohannis și de publicarea în Monitorul Oficial, scrie ziuaconstanța.ro.

Proiectul propune ca valoarea punctului-amendă pentru angajați să fie 10% din salariul minim brut pe economie, iar valoarea punctului-amendă pentru pensionari să fie 10% din punctul de pensie.

Ținând cont de faptul că valoarea salariului minim brut pe economie a crescut de la începutul lui 2018 la 1.900 lei, valoarea punctului-amendă pentru angajați ar putea fi de 190 de lei. Dacă ținem cont de valoarea punctului de pensie din prezent (1.000 de lei), valoarea punctului-amendă pentru pensionari ar putea avea valoaera de 100 de lei.

În prezent, nu se face nicio diferențiere între cele două categorii de contravenienți – angajați și pensionari – iar punctul-amendă în ambele cazuri de 145 de lei.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză