Noaptea Muzeelor 2018, pe 19 mai. Surpriza pregătită publicului de o mare actriță a filmului românesc

Noaptea Muzeelor 2018, pe 19 mai. Surpriza pregătită publicului de o mare actriță a filmului românesc
Publicat: 12/05/2018, 20:12
Ajunsă în 2018 la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), va avea loc anul acesta pe 19 mai, cu participarea a aproximativ 150 de instituții și organizații partenere din țară și din București, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe și un brand cultural deosebit, Noaptea Muzeelor invită publicul în seara de sâmbătă, 19 mai, să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară, scrieMediafax.

An de an oferta culturală s-a diversificat, iar, în 2018, Noaptea Muzeelor aduce în peisaj un ingredient nou. Este vorba despre o serie de zece scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neștiute și nevăzute din culisele a 10 muzee din București, membre ale RNMR. Prin acest demers, finanțat cu ajutorul Administrației Fondului Cultural Național și prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune, se dorește consolidarea brandului Noaptea Muzeelor ca un fenomen social care să sporească interesul comunităților locale pentru muzee. Este propus, în consecință, un dialog între muzeul nevăzut și public, exploatând elemente și resurse culturale provenite din zona patrimoniului cultural material – un demers inovator de apropiere a publicului de muzeu pentru o înțelegere mult mai umană a rolurilor muzeului în societate și de stimulare a vizitării în orice zi, nu doar în cadrul unor evenimente organizate.

În rolul povestitorului este binecunoscuta actriță Maia Morgenstern, care s-a implicat pro-bono în acest proiect cultural ce urmărește consolidarea valorii sociale și educative a colecțiilor muzeale în conștiința publicului.
Documentarele au fost realizate cu asistența specializată a unor experți muzeali și surprind aspecte neștiute și nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național al Literaturii Române, Palatul Mogoșoaia, Muzeul Național de Geologie, Centrul expozițional documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național „George Enescu” și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.
Cele zece episoade, cu durata de 5 minute, vor fi difuzate pe posturile naționale ale TVR începând cu data de 7 mai și vor ghida publicul prin labirintul muzeal pentru ca vizitatorii să aibă acces la anumite informații și povești altfel prea puțin sau deloc cunoscute.
Această ediție a Nopții Muzeelor cuprinde și alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacțiunea între muzee și vizitatori, Questo oferind și anul acesta trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit. Peste 34 de muzee au creat, prin aplicația Questo, tururi prin care publicul va descoperi singur spațiul, poveștile, expozițiile și exponatele, aceste trasee fiind menite să atragă foarte mult segmentul de tineri (elevi, studenți, cupluri și familii cu copii) și să valorifice expozițiile și poveștile muzeelor participante. Astfel, vizita într-un muzeu sau într-o casă memorială devine o experiență complexă pentru publicul interesat.
Programul complet și lista participanților vor fi în curând disponibile pe www.noapteamuzeelor.ro.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...