„Am făcut un memoriu împreună cu avocații mei în care am scris care au fost încălcările de lege din dosarul meu, le voi înainta săptămâna viitoare către MJ, CSM, procurorul general al României. După care vrem să-l dăm în judecată, eu și cu alții, în civil pe procurorul de caz, Uncheșelu, vreau să plătească din buzunarul lui. Dacă instanța îl va pune să plătească salariul meu de premier, al altor directori, avocații, atunci data viitoare se va gândi de două ori, băi am probe, dacă n-am probe ăștia o să vină după mine. Dacă nimeni nu plătește, data viitoare un alt procuror va face la fel. Să știți că în SUA, Germania se întâmplă asta, domnule ați acuzat pe nedrept pe cineva îi luați banii”, a declarat Victor Ponta, la România Tv.
Acesta a adăugat că nu este interesat de răzbunare, ci de îndreptarea lucrurilor și că, în baza răspunsurile primite de la ministrul Justiției Tudorel Toader, procurorului general Augustin Lazăr și reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), se va duce să se adreseze Parlamentului.
„Eu voi depune niște documente care nu au caracter politic cu articole din Codul penal și de procedură penală care au fost încălcate. Sincer, eu nu cred că vor minți și îmi vor spune da, s-a încălcat articolul acela sau acela. De exemplu, procurorul a mințit când s-a dat comunicatul de presă. Eu voi arăta niște fapte la care procurorul, Pe baza acelor răspunsuri o să mă duc în Parlament și o să le spun, colegi le-am zis în trecut oamenilor votați-ne oameni bun că vom adopta o lege prin care procurorul plătește pentru nedreptăți făcute, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. (…) Sigur răzbunarea e dulce, dar nu mă interesează, ci să îndrept lucruri”, a completat Ponta.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, în primă instanță, achitarea lui Victor Ponta și a lui Dan Șova în dosarul Turceni-Rovinari. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de DNA.
Fostul premierul Victor Ponta a declarat, joi, după ce a fost achitat în primă instanță în dosarul Turceni Rovinari, că nu are niciun sentiment negativ față de toți cei care timp de trei ani s-au bucurat de răul său, deși știau ce este nevinovat. El și-acerut scuze mamei sale, soției, Daciana, precum și celorlalți din familia sa, care „au avut cel mai mult de suferit din cauza activității sale politice”.
În cazul fostului premier Victor Ponta, judecătorii au decis achitarea pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. Fostul ministru Dan Șova a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani.