„Trenul către Turcia va circula zilnic între 3 iunie – 1 octombrie 2018 și va avea în compunere un vagon cușetă cu 4 locuri în cabină. Va pleca din stația București la ora 12:45 și va sosi în stația Halkali dimineața, la ora 7:40. Din stația Halkali, trenul pleacă la ora 21.40 și ajunge în stația București la ora 19.00, a doua zi”, precizează comunicatul.
CFR călători menționează că între Halkali și gara Sirkeci, din centrul orașului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto, astfel:
-cu plecare din Halkali la ora 8:00 și sosire în Istanbul la ora 9:00.
-cu plecare din Istanbul la ora 20:00 și sosirea în Halkali la ora 21:00.
Compania feroviară anunță că o călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 54 euro, la vagon cușetă cu 4 locuri, însă prețurile pot varia în funcție de cursul valutar.
„Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia în perioada 1 iunie – 1 octombrie 2018, vor putea călători între București Nord – Salonic și retur, o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:45 din București și sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:30. Întoarcerea se face duminica cu plecare din stația Salonic la ora 23:10 și sosire în stația București Nord luni, la ora 19:00. Trenul care circulă către Grecia va avea în compunere un vagon clasa a 2-a, un vagon cușetă cu 6 locuri, respectiv 4 locuri în cabină. Un bilet de călătorie dus, București – Salonic, costă aproximativ 45 euro la vagon clasa a 2-a, 56 euro la vagon cușetă de 6 locuri și 62 euro la vagon cușetă de 4 locuri”, arată comunicatul.
CFR Călători menționează că trenul care circulă spre Sofia pleacă zilnic la ora 12:45 și ajunge 22:30, iar un bilet de călătorie dus costă aproximativ 30 euro la clasa a 2-a. De la Sofia plecarea este la 9:20 și sosirea în stația București Nord la ora 19:00.