Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, scandalul s-a produs, miercuri, într-un sens giratoriu de pe bulevardul Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu, în apropierea sediului Inspectoratului de Poliție.
În urma anchetei, s-a stabilit că doi șoferi s-au șicanat în trafic, după care s-au tamponat, iar în final, au oprit mașinile în sensul giratoriu și s-au luat la bătaie. La conflict au participat și pasagerii, iar polițiștii au intervenit să îi despartă.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, pe bulevardul Constantin Brâncuși, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în care se mai aflau doi tineri de 20 și 28 de ani, a pătruns pe contrasens acroșând un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Câlnic, în care se mai aflau doi tineri de 16 și 24 ani, după care între ocupanții celor două autoturisme a avut loc un conflict. În conflict, conducătorul auto de 20 de ani a fost agresat fizic de conducătorul auto de 26 de ani, provocându-i mai multe leziuni, după care, împreună cu ceilalți tineri din autoturism, au distrus geamurile autoturismului victimei cu un obiect contondent. Ulterior, polițiștii au stabilit că la conflict a mai participat și un tânăr de 24 de ani, din comuna Runcu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Șase persoane au fost conduse la audieri, la sediul IPJ Gorj, patru dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore. În apropierea sensului giratoriu au fost găsite mai multe bâte și un cuțit.
„În baza probatoriului administrat în dosar, față de trei tineri de 20, 26 și 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu și față de tânărul de 24 de ani din comuna Runcu, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, a mai declarat Andrei Lazăr.
Cercetările pentru infracțiuni de lovire sau alte violențe și distrugere continua.