Harry, mesajul rușinos pe care Regina nu credea că o să-l audă vreodată în viața ei. Lumea s-a împărțit în două

Publicat: 23/05/2018, 09:00
Actualizat: 28/09/2018, 00:26

Respectându-se protocolul, Meghan Markle s-a lăsat așteptată la altar, timp în care Prințul Harry părea foarte încordat din cauza emoțiilor. Experți care știu să citească pe buze au deslușit de la distanță câteva dintre discuțiile cu fratele său, dar și cu Meghan, iar cel puțin discuția cu viitoarea soție, dacă va ajunge la urechile Reginei Elisabeta a II-a , o va face să intre în pământ de rușine.

Astfel, dacă fratelui său mai mare i-a mărturisit că-l strâng foarte rău pantalonii, în momentul în care a văzut-o pe Meghan că se îndreaptă spre altar, Prințul Harry s-a făcut numai un zâmbet și si-a spus „Arăți minunat”. Imediat după aceea, însă, Harry a scăpat „porumbelul” și i-a spus, râzând: „I”m sh*tting it (n.r. Fac pe mine)”. Meghan a început să râdă pe sub voal și l-a strâns puternic de mână, iar în momentul în care video-ul a apărut pe internet lumea s-a împărțit în două.

Nu puțini sunt cei care îl înțeleg pe prinț și spun că din cauza emoțiilor să fi spus acest lucru, dar cei care țin foarte mult la „etichetă” sunt de părere că un prinț ar trebui să fie capabil să se controleze și să fie atent ce spune.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Energia din Marea Britanie, scumpită de fenomenele meteorologice și de conflictele internaționale