Decizie de ultima oră în cazul patronului restaurantului în care a mâncat shaorma copilul care a murit

Decizie de ultima oră în cazul patronului restaurantului în care a mâncat shaorma copilul care a murit
Publicat: 21/05/2018, 17:34
Actualizat: 25/03/2019, 22:26

Bărbatul a fost asistat de un avocat, au precizat sursele citate. După deschiderea dosarului, procurorii i-au audiat pe părinții copilului decedat.

Un băiețel de trei ani a murit, vineri, după ce ar fi consumat shaorma infectată cu salmonella, împreună cu părinții.

Părinții copilului au fost și ei internați, în urma intoxicării.

Salmonella, bacteria din cauza căreia a murit băiețelul, se transmite prin ouăle de rață, prin sosurile folosite la shaorma sau prin intermediul mâinilor murdare. Parchetul a deschis un dosar în urma decesului copilului.

Președintele Asociației pentru Protecția Consumatorului a acuzat instituțiile statului că nu își fac datoria în ceea ce privește controalele pe care ar trebui să le efectueze în cazul unităților de tip fast-food.

„Vina o poartă și instituțiile statului, pentru că nu realizează controale frecvente în astfel de unități alimentare publice. Igiena este esențială în unitățile de tip fast food. Acest caz nu doar la București a fost observat, dar și la Iași, unde în ultima săptămână au fost internate 100 de persoane din cauza bacteriei salmonella. (…) Shaorma este periculoasă datorită unor sosuri realizate cu alimente crude, adică maionezele care se fac din gălbenuș crud”, a afirmat președintele APC.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Un studiu major vrea să afle dacă supraviețuitorii cancerului sunt „super-oameni”