”PSD-iștii mint când spun că au bani pentru pensii și salarii! Nu. Bugetul nu are incluși banii pentru pensii și salarii! În fiecare lună, guvernul se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE, pentru a face rost de bani pentru pensii și salarii. În primul trimestru, a fost de nevoie de 5 miliarde de lei. Bani împrumutați cu dobândă. Acest comportament iresponsabil din partea acestor guverne ticsite de incompetenți este decontat de generațiile viitoare și de sectorul privat de azi, hărțuit cu ANAF, taxe, accize și birocrație”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.
Cîțu susține că, deși în buget sunt incluși banii pentru pensii și salarii, veniturile nu există încă, fiind colectate sau împrumutate.
”În buget sunt incluse cheltuielile cu pensii și salarii, iar veniturile pentru plata acestora sunt estimate. Aceste venituri nu există înca. Trebuie colectate sau împrumutate.Când tragem linie, vedem că în 2017, Guvernul a împrumutat aproximativ 25 de miliarde lei și a redus cheltuielile cu 20 miliarde lei de la investiții, pentru a putea plăti pensiile și salariile. Peste două treimi din cheltuielile bugetare sunt pentru pensii si salarii, de aici și problemele de finanțare”, a mai precizat senatorul PNL.
Președintele Klaus Iohannis a cerut marți Executivului să explice dacă mai are bani pentru pensii și salarii până la finalul anului și ce are de gând să facă cu Pilonul II, în contextul discuțiilor din ultimele zile.
„Se discută despre Pilonul II de pensii. Din păcate până și cei de la PSD se contrazic, ba se desființează, ba nu, ba se suspendă, ba nu, ba e proiect asumat, ba e neasumat. O harababură totală. Lumea își pune întrebarea de ce s-a creat această incertitudine din partea PSD, ce țintesc? Nu s-au înțeles între ei? Greu de crezut. Unii își pun întrebarea dacă acești bani, dacă se suspendă Pilonul II vor fi folosiți în altă parte. Ei trebuie să ne dea un răspuns. Cred că Guvernul și PSD trebuie să răspundă public documentat la două întrebări: Ce aveți de gând cu Pilonul II de pensii? Mai aveți bani pentru pensi și salarii până la sfârșitul anului?”, a declarat marți președintele Klaus Iohannis.