Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a declarat joi, după discuția cu Liviu Dragnea de la Parlament, că nu sprijină desecretizarea memorandumului privind mutarea ambasadei din Israel, așa cum a propus liderul PSD în ședința Biroului Național al partidului
„Nu am discutat cu problema asta. A fost o idee, eu personal nu sprijin inițiativa, dar e o hotărâre pe care o va lua premierul”, a declarat, joi, Teodor Meleșcanu.
Ministrul de Externe a mai afirmat că analiza pe această temă va fi gata în circa o lună.
„Cel mult o lună. Noi am cerut de la toți să ne prezinte poziții scrise pe această temă. Toate ministerele. Am abordat, în primul rând, problemele de securitate. Acum lucrăm în Ministerul de Externe la problemele juridice pe care le implică și, în paralele, am solicitat de la ministerele cu activități economice o evaluare și din partea lor, după care ne vom întâlni și vom face materialul ca atare”, a mai spus Meleșcanu.
Acesta susține că după ce se va termina evaluarea, documentul va fi trimis președintelui, Parlamentului, prim-ministrului pentru a se putea lua o decizie comună.
Propunerea de desecretizare a memorandumului semnat în ședința de Guvern, în luna aprilie, a fost făcută de Liviu Dragnea în ședința de partid.
„Am discutat, într-adevăr, în Biroul Național Permanent. Domnul președinte Dragnea a pus această problemă s-o studiem. Și, dacă se poate face, cred că ar fi bine să știe tot poporul ce discutăm în guvern, că nu e nicio problemă, n-avem secrete”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu, pentru Digi24.