Prognoza meteo pentru minivacanța de Rusalii

Prognoza meteo pentru minivacanța de Rusalii
Publicat: 26/05/2018, 11:04
Actualizat: 26/03/2019, 02:49

„Duminică și luni, vreme caldă, mai caldă față de normalul perioadei, maximele vor fi cuprinse între 24 și 30 de grade. Precipitații după amiaza și seara, averse și descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului în zonele montane și deluroase, iar izolat este posibil spre seară să apară și în zonele depresionare, pe alocuri, trecător, averse, ploi scurte, fenomene care nu strică aspectul general al vremii. Pot fi ploi de vară de scurtă durată cu descărcări electrice în restul țării. Rămân zonele montane și deluroase cu precipitații, în principiu cu șanse mari după amiază spre seară, mai mari duminică, mai puține luni”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Manta, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Și în Capitală temperaturile vor fi ridicate.

„În Capitală, vreme ușor instabilă sâmbătă când ar putea fi înregistrate averse și descărcări electrice, dar probabilitatea este moderată. O minimă de 15 grade, o maximă de 29 de grade. Aceeași situație și pentru duminică, 28 de grade maxima zilei, minima 15-16 grade, vreme destul de bună. Cer variabil, vânt slab până la moderat. Dispar și șansele de precipitații. Luni în București, cer variabil, vânt slab, temperatura maximă 29 de grade și o minimă de 14-15 grade. Vreme bună”, a declarat meteorologul.

Pe Litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 25 de grade, iar la munte vremea va fi instabilă.

„Pe Litoral, în toate cele 3 zile vor fi minime 18-19 grade, maxime 23-25 de grade, iar șansele pentru manifestări de instabilitate atmosferică sunt reduse. Pot apărea nori dar șanse reduse de ploaie. În zonele montane, vreme instabilă mai ales sâmbătă și duminică, luni mai bine. După-amiaza și seara, averse și descărcări electrice cu precădere în Carpații Meridionali și instabilitate în scădere de la o zi la alta. Cele mai multe fenomene vor fi înregistrate sâmbătă, ușor în scădere duminică și luni se restrâng către vestul Carpaților Meridionali și Munții Banatului”, a adăugat reprezentantul ANM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?