Prima pagină » Sport » Venus Willliams, eliminată în primul tur la Roland Garros

Venus Willliams, eliminată în primul tur la Roland Garros

Venus Willliams, eliminată în primul tur la Roland Garros
Venus Willliams, eliminată în primul tur la Roland Garros

Venus Williams (SUA, 9 WTA) „a reușit” contraperformanța de a suferi a doua eliminare consecutivă în prima manșă a unui turneu de Mare Șlem, după ce duminică a fost eliminată de Qiang Wang (China, 91 WTA), la Roland Garros, scor 6-4, 7-5.

A 21-a apariție a lui Venus Williams (37 de ani) la Roland Garros s-a dovedit a fi una cu ghinion, întrucât americanca favorită numărul 9 a cedat în minimum de seturi în fața chinezoaicei Qiang Wang. Williams a pierdut într-o oră și 42 de minute, înregistrând al doilea eșec la rând în turul inaugural al unei competiții de Mare Șlem. La debutul în turneul de la Australian Open, Venus Williams a fost eliminată de Belinda Bencic din Elveția, cu scorul de 6-3, 7-5.

Nu s-a mai întâmplat niciodată ca americanca deținătoare a 7 titluri de Grand Slam să rateze calificarea în turul secund la două turnee majore consecutive! Venus nu este singura favorită importantă care a pierdut duminică la Roland Garros, Jelena Ostapenko (Letonia, 5 WTA) fiind răpusă cu 7-5, 6-3 de Kateryna Kozlova (Ucraina, 67 WTA). Williams nu și-a explicat înfrângerea usturătoare, declarând la conferința de presă că „nimeni nu se aștepta la un asemenea coșmar”.