Polițiștii de frontieră arădeni au descoperit, în timpul nopți de duminică spre luni, o fetiță în vârstă de un an, care fusese ascunsă de părinții ei sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism, cu intenția de a fi trecută ilegal frontiera, pentru a ajunge în Germania.
Sibianul în vârstă de 46 de ani și soția sa de 39 de ani au încercat să iasă din țară cu fetiță, pentru care nu aveau documente de călătorie valabile, copilul fiind acoperit cu o pătură, pe bancheta din spate a mașinii.Cei doi părinți lau declarat polițiștilor că doreau să ajungă cu fetița în Germania.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru participație improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru ambii părinți, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie luate măsurile legale care se impun.