Oligarhul rus Roman Abramovici a obținut cetățenia israeliană

Oligarhul rus Roman Abramovici a obținut cetățenia israeliană
Publicat: 30/05/2018, 04:15

Abramovici nu a reușit să vadă victoria lui Chelsea în fața Manchester United, în Cupa Angliei, din cauza întârzierii reînnoirii vizei sale de către autoritățile britanice, scrie The Guardian.Situația a fost generată de scandalul otrăvirii unui fost spion rus în Marea Britanie, în condițiile în care Rusia refuză să-și asume vreo responsabilitate.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernului israelian, Abramovici a primit luni cetățenia țării. „A solicitat permisul de imigrare, documentele sale au fost verificate prin programul Legii Revenirii și a primit acceptul”.

Legea Revenirii este un program care „garantează cetățenie oricărui evreu” care dorește să se mute în Israel. Magnatul Abramovici, născut în Rusia, este evreu. Cetățenia israeliană îl va ajuta să revină mai repede în Marea Britanie.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor